emancipare definitie

2 intrări

25 definiții pentru emancipare

emancipa [At: M. COSTIN, ap. LET2 III, 505 / Pzi: ~pez și (înv) emancip / E: fr émanciper, lat emancipare] 1-2 vtr A face să iasă (sau a ieși) de sub ocupație militară sau străină. 3-4 vrt A(-și) câștiga (sau a face să-și câștige) independența Si: a (se) elibera. 5-6 vtr (Fig) A face să iasă (sau a ieși) de sub o dominație Si: a (se) elibera. 7-8 vrt (Spc) A (se) moderniza desprinzându-se de obiceiurile vechi. 9-10 vtr (Jur; d. minori) A (se) scoate de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui), primind astfel, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. 11 vt (Jur) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune singur de averea sa. 12-13 vtr (D. femei) A (se) scoate din starea de dependență și acordarea, prin lege, de drepturi sociale, economice și politice egale cu ale bărbatului. 14 vt (C.i. persoane aparținând unei clase sociale) A legifera revenirea la starea de om liber. 15 vr (D. adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vârsta lor. 16 vr (Pex) A depăși limitele bunei cuviințe. corectată
emancipare sf [At: CODRESCU, C. I. 48/36 / Pl: ~pări / E: emancipa] 1 Ieșire de sub ocupația militară sau străină Si: emancipat1 (1), emancipație (1). 2 Câștigare a independenței Si: emancipat1 (2), emancipație (2). 3 (Fig) Ieșire de sub dominație Si: emancipat1 (3), emancipație (3). 4 Modernizare prin desprinderea de obiceiurile vechi Si: emancipat1 (4), emancipație (4). 5 (Jur) Ieșire a unui minor de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui) prin intermediul unui act juridic, ca urmare a căsătoriei Si: emancipat1 (5), emancipație (5). 6 (Ccr) Act prin care minorul este scos de sub autoritatea părintească (sau de sub tutelă) Si: emancipat1 (6), emancipație (6). 7 (Jur) Acordare unui minor a dreptului de a-și administra și de a dispune singur de averea sa Si: emancipat1 (7), emancipație (7). 8 Scoatere a femeii, prin lege, din starea de dependență socială, economică și politică (și acordarea de drepturi sociale, economice, politice egale cu ale bărbatului) Si: emancipat1 (8), emancipație (8). 9 (Spc; d. femei) Obținere a unui venit care să asigure independența (economică) Si: emancipat1 (9), emancipație (9). 10 (Înv) Scoatere, prin lege, din starea de sclavie, robie sau iobăgie a unor colectivități umane, clase sociale etc. Si: dezrobire, eliberare, emancipat1 (10), emancipație (10). 11 (Jur; îla) De ~ Care emancipează (9). 12 Acordare de drepturi sociale, economice și politice unei categorii sociale Si: emancipat1 (12), emancipație (12). 13 Luare de către un adolescent a unor libertăți nepotrivite pentru vârsta lui Si: emancipat1 (13), emancipație (13). 14 (Pex) Depășire a limitelor bunei cuviințe Si: emancipat1 (14), emancipație (14).
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A se elibera de prejudecăți, constrângeri, convenții sociale etc. 2. Tranz. (În unele state) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.
EMANCIPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) emancipa și rezultatul ei, emancipație. – V. emancipa.
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui, a avea purtări libertine. 2. Tranz. (În trecut) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.
EMANCIPÁRE, emancipări, s. f. Acțiunea de a (se) emancipa și rezultatul ei, emancipație. – V. emancipa.
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. A se desprinde, a se elibera, a nu mai depinde (de ceva sau de cineva), a-și cîștiga independența; a se elibera din iobăgie, din șerbie. Iorgu se emancipase de frate-său Costache și locuia singur. CARAGIALE, O. III 12. ◊ Tranz. Le vînduse cîteva sute de pogoane de pămînt... din dorința de a-i emancipa și în același timp de-a se emancipa și el de dînșii. REBREANU, R. I 54. Să emancipeze dar poezia pe femeie. BOLLIAC, O. 44. ♦ (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vîrsta sa. 2. Tranz. (Jur.; învechit) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda o parte din drepturile unui major, înainte de a ajunge la majorat.
EMANCIPÁRE, emancipări, s. f. 1. Eliberare, punere sau ajungere în stare de independență; eliberare din iobăgie, din șerbie. Întoarcerea lui [Tolstoi] în patrie a avut loc tocmai cînd se produce emanciparea servilor. SADOVEANU, E. 230. 2. (Jur.; învechit) Scoaterea unui minor de sub autoritatea părintească sau a tutorelui înainte de majorat.
emancipá (a ~) vb., ind. prez. 3 emancipeáză
emancipáre s. f., g.-d. art. emancipắrii
emancipá vb., ind. prez. 1 sg. emancipéz, 3 sg. și pl. emancipeáză
emancipáre s. f., g.-d. art. emancipării
EMANCIPÁ vb. v. dezrobi.
EMANCIPÁRE s. v. dezrobire.
EMANCIPÁ vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpânul său. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominație, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-și câștiga, a-și dobândi libertatea, independența. ♦ A-și lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vârsta sa, a avea purtări libertine. [P.i. 3,6 -pează. / < fr. émanciper, it., lat. emancipare].
EMANCIPÁRE s.f. Acțiunea de a (se) emancipa și rezultatul ei; emancipație. [< emancipa].
EMANCIPÁ vb. 1. tr. a scoate de sub tutelă, de sub o dominație. II. tr., refl. a-și câștiga, a face să-și câștige independența; a (se) elibera de sub o dominație. III. refl. a se elibera de constrângeri; (fam.; despre copii și adolescenți) a-și permite libertăți nepotrivite cu vârsta sa. (< fr. émanciper, lat. emancipare)
A EMANCIPÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se emancipeze. 2) A scoate de sub tutelă, având dreptul de a dispune de bunurile sale înainte de majorat. /<fr. émanciper, lat. emancipare
A SE EMANCIPÁ ~éz intranz. 1) A deveni independent, eliberându-se de convențiile morale și sociale. 2) (despre minori) A se comporta prea liber pentru vârsta pe care o are; a avea purtări libertine. /<fr. émanciper, lat. emancipare
emancipà v. 1. a pune pe un minor în afară de tutelă: minorul se emancipează prin căsătorie; 2. a libera din robie; 3. a ieși din marginile datoriei sau buneicuviințe.
emancipare f. 1. Jur. acțiunea de a emancipa pe un minor; 2. starea minorului emancipat; 3. desrobire: emanciparea Țiganilor; fig. emanciparea spiritului național; 4. acordarea drepturilor politice: emanciparea Evreilor, emanciparea femeilor.
*emancipațiúne f. (lat. emancipátio, -ónis). Acțiunea de a emancipa. – Și -áție, dar ob. -áre.
*emancipéz v. tr. (lat. e-máncipo, -áre, d. manus, mînă, și cápere, a lua. V. încap, magopeț). Scot de supt tutelă, de supt puterea părintească, din robie: a emancipa un minor, un rob. Liberez de vre-o pedică: știința te emancipează de prejudiciĭ. V. refl. Îmĭ ĭaŭ multă libertate.
EMANCIPA vb. a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) libera, (înv. și pop.) a (se) mîntui, (pop.) a (se) slobozi, (înv.) a (se) volnici, (fig.) a (se) descătușa. (I-a ~ pe țăranii dependenți.)
EMANCIPARE s. dezrobire, eliberare, emancipație, liberare, (înv. si pop.) mîntuire, (pop.) slobozire, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) slobozie, (fig.) descătușare. (~ țiganilor.)

emancipare dex

Intrare: emancipa
emancipa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: emancipare
emancipare substantiv feminin