elogiu definitie

15 definiții pentru elogiu

elogion sn vz elogiu
elogiu sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~ion / P: ~giu / Pl: ~ogii și (înv) ~uri, ~ie / E: fr éloge, it elogio, lat elogium] 1 Laudă. 2 Elogiere (1). 3 Slăvire. 4 Discurs de laudă la adresa cuiva Si: (îvr) encomion. 5 Laudă exagerată Si: apologie, panegiric. 6 Apreciere favorabilă a unui fapt. 7-10 (Îljv) Cu ~ii Elogios (1-4).
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
ELÓGIU, elogii, s. n. Laudă deosebită, apreciere foarte favorabilă la adresa unei persoane, unei realizări etc. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Accept cu seninătate toate elogiile. C. PETRESCU, C. V. 25. ◊ Expr. A aduce elogíi sau a face elogiul unei persoane sau al unui lucru = a elogia. Ți-am făcut elogiul... biruințelor științifice ale omului. GALACTION, O. I 227. – Pronunțat: -giu.
elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)
elógiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (sil. -gi-i-)
ELÓGIU s. v. glorie.
Elogiu ≠ hulă, ponegreală
ELÓGIU s.n. Discurs, cuvântare prin care este lăudat cineva; laudă deosebită adusă cuiva, preamărire. [Pron. -giu. / < lat. elogium – scurtă inscripție pe statui, pe morminte, cf. it. elogio, fr. éloge].
ELÓGIU s. n. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva. (< lat. elogium, it. elogio)
ELÓGIU ~i n. 1) Discurs prin care este lăudat cineva sau ceva. 2) fig. Laudă (exagerată) adusă cuiva; proslăvire neîntemeiată; panegiric; ditiramb. /<fr. éloge, lat. elogium
elogiu n. 1. discurs în lauda cuiva; 2. laudă, panegiric.
*elógiu n. (fr. éloge, it. elógio, mlat. eulógium, vgr. eulogía, laudă, binecuvîntare, confundat cu lat elógium, epitaf, notă, sentență, deciziune, sumar, d. vgr. elegeîon, epitaf. V. elegie). Laudă. Panegiric.
ELOGIU s. cinste, cinstire, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

elogiu dex

Intrare: elogiu
elogiu substantiv neutru
  • pronunție: -giu pr. -gĭu
elogion