elocuciune sf vz elocuțiune

elocuțiune sf [At: MARCOVICI, R. 137/19 / V: ~cuție, (îvr) ~uciune / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr élocution, it elocuzione, lat elocutio, -onis] (Liv) 1 Parte a retoricii care se ocupă cu problemele de stil. 2 Alegere și ordonare a cuvintelor într-un discurs (în scopul obținerii unei exprimări artistice). 3 Mod de a exprima gândirea prin cuvinte.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gîndirea prin cuvinte; stil. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs, pentru o exprimare artistică. 2. Parte a retoricii care tratează despre stil.

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiúne (mod de a exprima gândirea prin cuvinte) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

ELOCUȚIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează problemele de stil. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].

ELOCUȚIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ◊ alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care tratează problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio)

ELOCUȚIÚNE ~i f. 1) Mod de exprimare a gândurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care tratează probleme de stil. /<fr. élocution, lat. elocutio, ~onis

elocuți(un)e f. 1. mod de a se exprima: elocuțiune ușoară; 2. partea retoricei ce tratează despre alegerea și așezarea cuvintelor.

*elocuțiúne f. (lat. elocútio, -ónis). Modu de a te exprima: elocuțiune ușoară. Acea parte a retoriciĭ care conține regulele stiluluĭ.