ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate (cuiva), a pune în stare de libertate, a înlătura oprimarea, subjugarea suferită de cineva; a dezrobi, a descătușa. Eliberînd Romînia, Armata Sovietică a dărîmat zidurile închisorii în care regimul burghezo-moșieresc și imperialismul străin țineau înlănțuit poporul romîn. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 517. Opera de industrializare socialistă și de transformare socialistă a agriculturii eliberează pe omul muncitor de nesiguranța în fața zilei de mîine, de șomaj, mizerie, foamete. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2382. ♦ Refl. (Despre militari, ieșit din uz) A fi lăsat la vatră. Sfîrșise cei șapte ani de armată și se eliberase. CAMIL PETRESCU, O. II 99. ♦ Refl. (Chim.; despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămînînd în stare liberă. 2. A desărcina dintr-o funcție. A fost eliberat din postul de director. 3. (Despre instituții, autorități) A da cuiva, la cerere, un act, o hîrtie oficială. Sfaturile populare eliberează cetățenilor diferite acte de stare civilă. ♦ (În magazine) A preda marfa contra bonului care atestă plata. 4. (Cu privire la o încăpere, un teren etc.) A face liber, a goli, a evacua. Localul a fost eliberat la timp. ▭ Recoltarea grabnică a culturilor de toamnă este cerută și de nevoia de a elibera ogoarele pentru efectuarea însămînțărilor de toamnă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2776. Mîine vă eliberăm biroul... Vi-l amenajați cum credeți. V. ROM. martie 1954, 43.