elegiac, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / P: ~gi-ac / Pl: ~aci, ~ace / E: fr élégiaque, lat elegiacus] (D. producții literare sau muzicale; pex, d. părți, atribute ale lor) 1 a Care are caracterele elegiei, exprimând melancolie, tristețe, durere Si: (înv) elegic, (îvr) eleghiacesc. 2 a (În versificația antică greacă și latină, îs) Distih ~ Grup de două sau mai multe versuri, primul fiind un hexametru, iar al doilea un pentametru. 3-4 sm, a (Persoană) care scrie elegii Si: elegic (2). 5-6 a, av (Care este) melancolic. Si: nostalgic, trist, (înv) elegic (3).

ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus.

ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -e, adj. Care are caracterele elegiei, care exprimă tristețe, melancolie, durere. Să mai culegem, dintre puținele versuri rămase de la acest părinte al limbii noastre, o frumoasă canțonetă de ton elegiac. ODOBESCU, S. I 295. ◊ Distih elegiac v. distih. ♦ (Despre un poet) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. Idilic și elegiac Nu pot fi eu, zădarnic, Sînt fiul unui neam sărac Ce s-a luptat amarnic Pentru pîne. BENIUC, V. 111. ◊ (Substantivat) Conachi a fost un elegiac. ♦ Trist, jalnic. Doi oameni... m-au ajutat să ies din potecile acestei elegiace mediocrități. GALACTION, O. I 27. – Pronunțat: -gi-ac.

elegiác (-gi-ac) adj. m., pl. elegiáci; f. elegiácă, pl. elegiáce

elegiác adj. m. (sil. -gi-ac), pl. elegiáci; f. sg. elegiácă, pl. elegiáce

ELEGIÁC adj. melancolic, trist. (Poezie cu caracter ~.)

ELEGIÁC, -Ă adj. 1. Cu caracter de elegie; elegic. ♦ (Despre un poet) Care compune elegii sau opere cu caracter de elegie. 2. Trist, jalnic. [Pron. -gi-ac. / cf. fr. élégiaque, it. elegiaco].

ELEGIÁC, -Ă adj. 1. cu caracter de elegie; elegic. ♦ distih ~ = distih folosit în elegii. ◊ (despre poeți) care compune elegii, opere cu caracter de elegie. 2. trist, jalnic, melancolic, nostalgic. (< fr. élégiaque, lat. elegiacus)

ELEGIÁC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de elegie; propriu elegiei. Versuri ~ce. 2) (despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Sil. -gi-ac] /<fr. élégiaque, lat. elegiacus

elegiac a. 1. privitor la elegie: gen elegiac; 2. fig. trist, melancolic.

*elegiác, -ă adj. (vgr. elegiakós, lat. elegiacus). De elegie, trist, duĭos: versurĭ elegiace. Subst. Poet, poetă care face elegiĭ.

ELEGIAC adj. melancolic, trist. (Poezie cu caracter ~.)