electropozitiv, ~ă a [At: PONI, F. 263 / S și: (înv) electro-pozitiv / Pl: ~i, ~e / E: fr électropositif] (D. unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi.

ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

ELECTROPOZITÍV, -Ă, electropozitivi, -e, adj. (Despre unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. – Din fr. électropositif.

electropozitív adj. m., pl. electropozitívi; f. electropozitívă, pl. electropozitíve

electropozitív adj. → pozitiv

ELECTROPOZITÍV, -Ă adj. (Despre elemente, radicali, molecule) Care cedează electroni, putând elibera ioni pozitivi. [Cf. fr. électropositif].

ELECTROPOZITÍV, -Ă adj. (despre elemente chimice) ai cărui atomi cedează electroni, transformându-se în ioni pozitivi. (< fr. électropositif)

ELECTROPOZITÍV ~ă (~i, ~e) (despre elemente chimice) Ai cărui atomi cedează electroni, devenind ioni pozitivi. /<fr. électropositif

ELECTROPOZITIV, -Ă (< fr. {i}) adj. (Despre unele elemente chimice) Ai căror atomi cedează cu ușurință electroni, transformându-se în ioni pozitivi. Elementele așezate în partea stângă a sistemului periodic al elementelor sunt electropozitive (ex. sodiul, potasiul etc.).