elastomer sm [At: LTR2 / Pl: ~i / E: fr élastomère] Substanță naturală sau sintetică cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural.

ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.

elastomér s. m., pl. elastoméri

elastomér s. m., pl. elastoméri

ELASTOMÉR s.m. Substanță naturală sau sintetică prezentând proprietăți elastice și putând servi drept cauciuc artificial. [< fr. élastomère].

ELASTOMÉR s. m. polimer sintetic prezentând proprietăți elastice și plastice asemănătoare cu cele ale cauciucului natural. (< fr. élastomère)

ELASTOMÉRI (< fr. {i}) s. m. pl. (CHIM.) Polimeri sintetici cu proprietăți înalt elastice, asemănătoare cu ale cauciucului natural (ex. cauciucurile sintetice, polimerii plastifiați și mulți produși anorganici, printre care sulful elastic, seleniul elastic etc.).

ELASTO- „elasticitate, fibre elastice”. ◊ gr. elastes „care se întinde” > fr. élasto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. elasto-. □ ~mer (v. -mer), s. m., polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cauciucului natural; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurarea elasticității unor corpuri; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat folosit în panificație pentru determinarea gradului de elasticitate a glutenului; ~patie (v. -patie), s. f., deficiență a țesutului elastic; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură a fibrelor țesutului elastic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie1), s. f., metodă de măsurare a tensiunii intraoculare.