eclóg sn vz eglogă

eclógă sf vz eglogă

eclógiu sn vz eglogă

eglóg sn vz eglogă

eglógă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. II. 419 v/9 / V: (înv) eglóg (Pl: egloge, egloguri) sn, eclógă (Pl: ecloge și eglogi) sf eclóg sn, (îvr) eclógiu sn / A și: églogă / Pl: ~óge / E: lat ecloga, ngr ἐκλογή] 1 Poezie lirică în care se prezintă idilic viața pastorală sau campestră, adesea în formă de dialog Si: pastorală, idilă, bucolică. 2 Pictură care reprezintă scene idilice de viață pastorală. corectată

EGLÓGĂ, egloge, s. f. Mic poem pastoral asemănător idilei; bucolică. – Din fr. églogue, lat. ecloga.

EGLÓGĂ, egloge, s. f. Mic poem pastoral asemănător idilei; bucolică. – Din fr. églogue, lat. ecloga.

EGLÓGĂ, egloge, s. f. Gen de poezie pastorală; bucolică, idilă. Eglogele lui Vergiliu. – Accentuat și: églogă.

eglógă (e-glo-) s. f., g.-d. art. eglógei; pl. eglóge

eglógă s. f. (sil. -glo-), g.-d. art. eglógei; pl. eglóge

EGLÓGĂ s. v. bucolică.

EGLÓGĂ s.f. Poezie pastorală; idilă; bucolică. [Acc. și églogă, pl. -ge./ < fr. églogue, it. egloga < lat. ecloga, gr. ekloge – selecțiune].

EGLÓGĂ s. f. poezie pastorală; idilă; bucolică. (< fr. églogue, lat. ecloga)

EGLÓGĂ ~ge f. Mic poem pastoral. /<fr. églogue, lat. ecloga

eglogă f. un fel de poezie pastorală: eglogele lui Vergiliu.

*éclogă f., pl. e (lat. écloga, d. vgr. eklogé). Mică poezie pastorală: Virgiliŭ a imitat eclogele luĭ Teocrit. – Fals eglógă (după fr.).

*églogă, V. eclogă.

EGLOGĂ s. (LIT.) bucolică, idilă. (O ~ de Vergiliu.)

EGLÓGĂ (< fr., lat.) s. f. Specie lirică apropiată ca structură și conținut de poezia bucolică și pastorală. Cultivată inițial în Grecia și Roma antică (Horațiu, Vergiliu); din epoca Renașterii până la începutul sec. 19. a devenit o narațiune sau un dialog în versuri înfățișând scene din viața de la țară (Ronsard, Spenser).