eflúviu sn [At: ANTONESCU, D. / P: ~viu / Pl: ~ii, (înv) ~ve / E: fr effluve] 1 Degajare de gaze, de vapori, de unde etc., produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul simțurilor. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă din diferite corpuri Si: miasmă, miros, parfum. 3 (Fig) Fluid. 4 (Fig; rar) Impuls. 5 Descărcare electrică de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau de căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 6 Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apar pe o peliculă cinematografică.

EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație a unor corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică autonomă, de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare la developare pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație gazoasă produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apar pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.

EFLÚVIU, efluvii, s. n. Emanație gazoasă produsă de diferite corpuri, perceptibilă mai ales cu ajutorul mirosului. Flacoane de parfum, de mult golite și din care s-au volatilizat de mult și efluviile conținutului. V. ROM. noiembrie 1953, 334. ♦ Fig. Curent. Efluvii calde mi se-nalță-n vine. CAMIL PETRESCU, V. 90. În scaunul scund și incomod... se simțea abandonat, împresurat de efluvii glaciale și ostile, ca un bolnav care și-a pierdut curajul în ajunul operației decisive. C. PETRESCU, O. P. I 115.

eflúviu [viu pron. viu] (e-flu-) s. n., art. eflúviul; pl. eflúvii, art. eflúviile (-vi-i-)

eflúviu s. n. (sil. -flu-) → fluviu

EFLÚVIU s. emanație. (Se simte în aer un ~ specific.)

EFLÚVIU s.n. 1. Emanație a unor corpuri; emanație electrică, magnetică. 2. (Fig.) Curent, flux. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electric. [Pron. -viu. / cf. it. effluvio, lat. effluvium].

EFLÚVIU s. n. 1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică. ◊ (fig.) curent, flux fluid, suflu. 2. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă. 3. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic. (< fr. effluve, lat. effluvium)

EFLÚVIU ~i n. Emanație de gaze percepută cu ajutorul mirosului. [Sil. e-flu-viu] /<fr. effluve, lat. effluvium

efluviu n. 1. fluid invizibil ce se degajează din corpuri: efluvii de gaz; 2. exalațiuni nesănătoase din bălți; efluvii magnetice, pretinse emanațiuni ale fluidului magnetic.

*eflúviŭ n. (lat. effluvium. V. fluviŭ). Fluid, emanațiune invizibilă care ĭese din corpu omuluĭ și animalelor și în general din corpurile organizate. Exhalațiunĭ insalubre din bălțĭ. Fig. Emanațiune fluidă presupusă căreĭa i se atribue oare-care influențe morale: efluviŭ ochilor cuĭva. Efluviŭ electric, descărcare electrică care se manifestă pintr’un flux de electricitate puțin luminos orĭ chear obscur.

EFLUVIU s. emanație. (Se simte în aer un ~ specific.)