efeminație sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr effémination, lat effeminatio, -onis] (Liv) 1-5 Însușire de a fi efeminat (2,4,7-8,11). 6-10 Caracter al celui care este efeminat (2,4,7-8,11).

efeminațiúne sf vz efeminație

EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.

efemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. efemináția (-ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

efemináție s. f. (sil. -ți-e), art. efemináția (sil. -ți-a), g.-d. efemináții, art. efemináției

EFEMINÁȚIE s.f. Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. [Gen. -iei. / cf. fr. effémination, lat.bis. effeminatio].

EFEMINÁȚIE s. f. efeminare. (< fr. effémination, lat. effeminatio)