e4 i [At: DLR ms / E: fo] Exclamație care exprimă: 1 Reproș. 2 Enervare. 3 Plictiseală. 4 Indiferență. 5 (Repetat sau prelungit) Mirare. 6 (Repetat sau prelungit) Satisfacție. 7 Surpriză. 8 Admirație.

e5 i vz ie2

ée i vz ei1

ei1 i [At: COD. VOR.2 22v/14 / V: ee / E: vsl єи] (Slî) Cuvânt care exprimă: 1 Afirmația. 2 Răspunsul afirmativ la o întrebare.

ei2 i [At: NEGRUZZI, S. II, 173 / E: fo] Cuvânt care: 1-4 Introduce (însoțește, întărește sau exprimă) o întrebare. 5-14 (Are) Exprimă (însoțește sau întărește) un îndemn (o poruncă sau un sfat). Cuvânt care exprimă: 15 Mirare. 16 Contrarietate. 17 (Gmț) Admirație. 18 (Gmț) Bucurie. 19 (Gmț) Entuziasm. 20 (Gmț) Mulțumire. 21 (Gmț) Satisfacție. 22 Mâhnire. 23 Părere de rău. 24 Compătimire. 25 Nemulțumire. 26 Necaz. 27 Revoltă. 28 Incertitudine. 29 Îndoială. 30 (De obicei urmat de „și”) Indiferență. 31 Fermitate. 32 Consimțire. 33 Nerăbdare. 34 Trecerea de la o idee la alta.

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.

EI interj. Exclamație care: a) introduce, însoțește, întărește sau exprimă o întrebare; b) exprimă sau însoțește și întărește un îndemn, o mustrare, o poruncă; c) exprimă mirarea; d) arată trecerea de la o idee la alta. – Onomatopee.

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.

EI interj. Exclamație care: a) introduce, însoțește, întărește sau exprimă o întrebare; b) exprimă sau însoțește și întărește un îndemn, o mustrare, o poruncă; c) exprimă mirarea; d) arată trecerea de la o idee la alta. – Onomatopee.

E2 interj. 1. Exprimă reproș, enervare. E! așa mi ți-a fost povestea? – zise el încetișor – stai măi, dară, să-ți arăt eu cu cine ai a face. ISPIRESCU, L. 377. ♦ Exprimă plictiseală, indiferență. E! Dă-mi pace cu păstorițele și cu berbecii cu cordele verzi. NEGRUZZI, S. I 60. 2. (Repetat sau prelungit) Exprimă mirare, satisfacție sau anunță ceva deosebit. E! e! frate... ai fi dormit mult și bine. ISPIRESCU, L. 119. Eeee! Pre ghiojghioare; m-a asigurat vărul Iancu Titirfichi că se pregătește un proiect de biruri de pe altă lume. ALECSANDRI, T. I 304.

EI interj. 1. Exclamație care introduce, însoțește, întărește sau exprimă o întrebare. Ei, ce veste ne mai aduci de pe la tîrg? CREANGĂ, P. 44. ◊ (Introduce o întrebare la care se așteaptă un răspuns afirmativ, aprobarea unei atitudini sau expresia unei admirații) Ei, fata mea, nu ți-am spus eu că nu se mănîncă tot ceea ce zboară? ISPIRESCU, L. 14. Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele? CREANGĂ, P. 213. Ei, vornice Moțoace... spune, n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceștii și am scăpat țara de o așa rîie? NEGRUZZI, S. I 153. 2. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă sau însoțește și întărește un îndemn, o poruncă, o mustrare. V. ia. Ei, du-te, du-te și las’ să vedem! CREANGĂ, P. 157. Ei, ei! spînule, acuma să te văd cît ești de vrednic! id. ib. 204. Ei, Cătălin, Acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. 3.Exclamație care exprimă mirare. Ei, da din greu mai adormisem! CREANGĂ, P. 278. 4. Exclamație care arată trecerea de la o idee la alta, mărind conținutul afectiv al frazei. Ei, acum te uiți la cană Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Ei, căluțul meu, cînd ai ști tu în ce năcaz am intrat! CREANGĂ, P. 212. Rîzi?... Așa ți-i povestea?... Ei! las’ că te-oi face eu să rîzi pîn-îi plînge. ALECSANDRI, T. I 337. ◊ Expr. Ei și? v. și. Ei aș? v. aș. Ei bine! v. bine.

!Domnía Ei loc. pr., g.-d. Domníei Ei; pl. Domníile Lor

e4 / ee interj.

ee v. e4.

ei1 interj.

ei2 pron. v. el

nelalócul ei (lui, său etc.) loc. adj.

s-au pr. + vb. aux. (s-au dus)

și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)

ți-i1 pr. + pr. (ți-i dă)

e/ee interj.

ei interj.

E- v. ex2-.

éi interj. – Hai, se folosește pentru a striga pe cineva sau a îndemna. Creație expresivă. Există și formele reduplicate, ehei, elei, interj., care se întîlnesc cu alei.

E interj. (se folosește pentru a exprima surpriză, admirație, enervare, reproș, indiferență etc.). /Onomat.

EI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, o poruncă, o întrebare sau pentru a întări un îndemn). /Onomat.

ei! int. exprimă surprinderea sau mirarea: ei! cine a mai auzit? ei bine! indică o afirmare sau întrebare; ei așa! arată o deplină neîncredere (mai mult în glumă).

Vai-de-ei pl. sat în jud. Gorjiu, unde se fabrică pietre de moară.

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea, suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.

1) eĭ, pl. d. el, ĭeĭ.

2) eĭ interj. de mirare: Eĭ! Dar ce s’a întîmplat oare? Interj. de supărare: eĭ și tu cu întrebările tăle! Interj. de chemare = heĭ: Eĭ, măĭ! ĭa stăĭ! – Eĭ bine! arată 1) nepăsarea: Te-am denunțat! – Eĭ bine! 2) cĭuda: Ĭ-am spus! Eĭ bine: tot nu vrea să plece! 3) surpriza, contrastu: Toțĭ aŭ fugit! Eĭ bine: el a rămas! 4) întrebarea: Eĭ bine? Nu plecăm? – Eĭ? Și? arată nepăsarea și sfidarea. – Eĭ! Aș! arată 1) sfidarea și ironia, 2) mirarea orĭ întrebarea.

1) -ĭ pron. m. la acuz. pl. Enclitică îld. îĭ: nu-ĭ daŭ pe eĭ.

2) îĭ, pron. personal m. la ac. pl.: pe aceștĭ oamenĭ îĭ văd, pe aceĭa nu-ĭ văd.

î́șĭ, V. și (pron.)

li, pron. personal îld. le (dativ) în ainte de se: li se dă lor.

lor, V. ei.