ecotip definitie

10 definiții pentru ecotip

ecotíp sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: fr écotype] 1 Grup de plante (sau animale) din aceeași specie, adaptate genetic condițiilor de mediu. 2 Plantă care, în condiții naturale, în lupta pentru existență, reușește să ocupe suprafața solului cu vegetația sa spontană.
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.
ecotíp s. n., pl. ecotípuri
ecotíp s. n., pl. ecotípuri
ECOTÍP s. (BIOL.) rasă ecologică.
ECOTÍP s.n. Grup de plante sau animale din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, dobândite sub influența condițiilor de mediu. [< fr. écotype].
ECOTÍP s. n. biotip adaptat, prin acțiunea selecției în anumite condiții de mediu. (< fr. écotype)
ECOTÍP ~uri n. 1) Grup de plante din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, formate datorită condițiilor de mediu, prin care se deosebesc de alte grupuri ale speciei date din alt mediu. 2) zool. Rasă ecologică. /<fr. écotype
ECO-1 „casă, locuință, mediu înconjurător, proprietate”. ◊ gr. oikos „casă, gospodărie” > fr. éco-, it. eco-, engl. id., L. sav. oeco-, germ. öko- > rom. eco-. □ ~biotic (v. -biotic), adj., (despre un organism) adaptat la un mod specific de viață; ~clin (v. -clin), s. n., variație morfologică sau fiziologică, corelată cu o variație ecologică; ~dem (v. -dem), adj., s. n., (populație) care trăiește într-o zonă ecologică bine definită; ~etologie (v. eto-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază influența condițiilor de mediu asupra comportamentului și obiceiurilor organismelor; ~fene (v. -fen), s. f. pl., organisme vegetale cu genotipuri asemănătoare, dar cu fenotipuri deosebite; ~fenotip (v. feno-, v. -tip), s. n., modificare fenotipică determinată de mediul înconjurător; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelație cu mediul lor natural; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de ecofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a sta singur în casă; ~geneză (v. geneză), s. f., 1. Proces de formare a condițiilor ecologice. 2. Stabilire a unor relații între viețuitoare și mediu, în cursul evoluției; ~grafie (v. grafie), s. f., studiul evoluției mediului înconjurător; ~id (v. -id), s. m., ansamblul factorilor biologici; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în ecologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază relațiile reciproce dintre organisme și mediul lor de viață; ~morfe (v. -morf), adj., s. f. pl., (plante) cu comportament identic față de un anumit factor ecologic; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare a unor caractere morfologice ale plantelor sub influența factorilor mediului înconjurător; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitate a relațiilor sociale de producție existente într-o anumită orînduire socială, determinate de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție; ~pedologie1 (v. pedo-1, v. -logie1), s. f., studiul caracterelor somatice determinate de factorii ecologici; ~pedologie2 (v. pedo-2, v. -logie1), s. f., știință care studiază influența solurilor asupra organismelor vegetale și animale; ~proterandrie (v. proter/o-, v. -andrie), s. f., fenomen de maturizare a florilor mascule înaintea celor femele; ~proteroginie (v. protero-, v. -ginie), s. f., fenomen de maturizare a florilor femele înaintea celor mascule; ~sferă (v. -sferă), s. f., nume generic pentru atmosferă, hidrosferă, biosferă și pentru stratul superficial al litosferei, populate de ființe vii; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Grup de plante sau de animale din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, dobîndite sub influența condițiilor de mediu. 2. Rasă ecologică adaptată sub aspect genetic; ~ton (v. -ton), s. n., 1. Areal de tranziție între două comunități de plante. 2. Populație de tranziție de pe arealul intermediar dintre două asociații; ~top (v. -top), s. n., tip particular de habitat determinat de intersecția unui complex de factori fizico-geografici; ~toxicologie (v. toxico-, v. -logie1), s. f., ramură a ecologiei care studiază acțiunea elementelor și substanțelor toxice din mediul înconjurător asupra sistemelor biologice.

ecotip dex

Intrare: ecotip
ecotip substantiv neutru