ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (Astron.; numai la pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunîndu-se fie în calea razelor lui de lumină, fie între acel corp și soare. Luna eclipsează soarele. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri, a întrece, a depăși. ♦ Refl. A dispărea, a se ascunde, a rămîne în umbră. De mult s-a eclipsat slava ta. NEGRUZZI, S. II 48. ♦ Refl. (În glumă) A se face nevăzut, a pleca pe furiș, a dispărea fără urmă, a o șterge. – Prez. conj. pers. 3 sg, și: (neobișnuit) să eclipse (ALECSANDRI, P. II 253). – Variantă: (învechit) eclipsí (NEGRUZZI, S. III 168) vb. IV.