echitație definitie

19 definiții pentru echitație

echitație sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ecui~, equi~ / V: (înv) ecitațiúne, ecvitațiúne, ecuitáțiu sn, ~iune, (îvr) ~tăciúne, equitațiúne / E: fr équitation, lat equitatio, -onis] (Spt) Călărie.
echitațiúne sf vz echitație
echităciúne sf vz echitație
ecitațiúne sf vz echitație
ecuitáțiu sn vz echitație
ecvitațiune sf vz echitație
equitațiune sf vz echitație
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio, -onis.
ECHITÁȚIE s. f. (Sport; franțuzism) Călărie.
echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției
echitáție (călărie) s. f. (sil. -ți-e), art. echitáția (sil. -ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției
ECHITÁȚIE s. (SPORT) călărie.
ECHITÁȚIE s.f. (Sport) Călărie. [Gen. -iei, var. echitațiune, ecvitație s.f. / cf. fr. équitation, lat. equitatio < equus – cal].
ECHITAȚIÚNE s.f. v. echitație.
ECHITÁȚIE s. f. (sport) călărie. (< fr. équitation, lat. equitatio)
echitați(un)e f. arta de a călări: școală de echitațiune.
*echitațiúne f. (lat. equitatio, -ónis, d. equus, cal. V. ĭapă). Arta de a călări (călărie). – Și -áție.
ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.

echitație dex

Intrare: echitație
echitație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
equitațiune
echitațiune
echităciune
ecitațiune
ecuitațiu
ecvitațiune