ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare. Păstrarea echilibrului și a poziției normale a corpului... depind de integritatea bulbului, a cerebelului și a altor regiuni ale creierului. ANATOMIA 200. Pe grilaj, în echilibru, se prelingea o pisică de culoarea fumului de țigară. C. PETRESCU, Î. I 21. Cînd văzui, în cele din urmă, că echilibrul meu e aproape primejduit, descălicai. HOGAȘ, M. N. 93. ◊ Echilibru stabil = stare de echilibru a unui corp care se restabilește după ce a fost perturbată puțin. Echilibru instabil (nestabil sau labil) = stare de echilibru a unui corp care nu se mai restabilește după ce a fost perturbată. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare a unui corp rigid asupra căreia se exercită. 3. Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate între diferite situații, stări psihice etc. Echilibru sufletesc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sînt egale cu cheltuielile.