ebrietate definitie

12 definiții pentru ebrietate

ebrietáte sf [At: LM / P: ~bri-e~ / Pl: ~tắți / E: fr ébriété, lat ebrietas, -atis] Stare caracteristică unei persoane care a consumat (în exces) băuturi alcoolice Si: beție, (ltî) ebriozitate.
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis.
EBRIETÁTE s. f. Stare de beție în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice; alcoolism acut. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. ébriété, lat. ebrietas, -atis.
EBRIETÁTE s. f. (Mai ales în expr. stare de ebrietate) Starea celui beat, beție. Trei inși care aveau aerul a fi într-o stare de ebrietate patentă... i-au tăiat drumul. CARAGIALE, O. II 95. ◊ Fig. Tustrei erau veseli, în una din acele stări de ebrietate sufletească, cînd rîsul parcă e în aer și te îmbată ca un miros tare. VLAHUȚĂ, O. A. III 48.
ebrietáte (e-bri-e-) s. f., g.-d. art. ebrietắții
ebrietáte s. f. (sil. -bri-e-), g.-d. art. ebrietății
EBRIETÁTE s. beție, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.)
EBRIETÁTE s.f. Beție. [Pron. -bri-e-. / cf. fr. ébriété, lat. ebrietas < ebrius – beat].
EBRIETÁTE s. f. stare de beție. (< fr. ébriété, lat. ebrietas)
EBRIETÁTE f. Stare provocată de consumul excesiv de alcool; beție. [G.-D. ebrietății; Sil. e-bri-e-ta-te] /<fr. ébriété, lat. ebrietas, ~atis
*ebrietáte f. (lat. ebrietas, -átis). Beție.
EBRIETATE s. beție, (prin Transilv.) șumeneală. (Stare de ~.)

ebrietate dex

Intrare: ebrietate
ebrietate substantiv feminin
  • silabisire: -bri-e-