ebréu sm vz evreu

evreu, ~ee [At: PSALT. SCH. 200 / V: (înv) ~breu sm / Pl: ~ei, (înv) ~ee / E: slv єβрєину] 1-2 smf, a (Persoană de religie mozaică) ce face parte din populația originară prin tradiție din Iudeea antică. 3 smp Popor răspândit în aproape toate țările de pe glob, urmaș al populației din Palestina antică sau al altor neamuri care au adoptat religia mozaică. 4-5 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a actualului stat Israel. 6-7 smf, a (Om) originar din Israel. 8 smp Popor care locuiește pe teritoriul actualului stat Israel. 9 sf (Rar) Limbă vorbită de evrei (8). 10-13 (Înv; rar la feminin) Evreiesc (1-4).

EVRÉU, evrei, s. m. (La pl.) Populație de religie iudaică (mozaică), descendentă din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; izraelit. ♦ Populația actualului stat Israel; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din sl. evreinŭ.

EVRÉU, evrei, s. m. Persoană (de religie mozaică) făcând parte din populația originară prin tradiție din Israelul și Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoană care face parte din populația de bază a actualului stat Israel. – Din sl. evreinŭ.

EVRÉU, evrei, s. m. Bărbat care face parte dintr-un popor răspîndit în mai toate țările de pe glob, urmaș al populației de bază din Palestina antică sau al unor neamuri care au adoptat religia mozaică.

evréu (e-vreu) s. m., art. evréul; pl. evréi, art. evréii

evréu s. m. (sil. -vreu), art. evréul; pl. evréi, art. evréii

CIREAȘA-EVRÉULUI s. v. gogoașă, păpălău.

evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. – Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος. Sec. XVII. Var. din lat. (sec. XIX); și ovrei, din ngr. Ὀβραῖος. – Der. evreică (var. ovreică), s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor); evreesc (var. ovreesc), adj. (ebraic); evreește (var. ovreește), adv. (ca evreii); evreime (var. ovreime), s. f. (totalitatea evreilor).

EVRÉU ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Israelului sau este originară din Israel. /<sl. evreinu

Evrei (Ovrei) m. pl. popor semitic originar din Azia, cunoscut și sub numele de Izraeliți. Azi în număr de vre-o 16 mil. dintre cari 7 mil. în Europa (mai ales în Rusia, Austro-Ungaria, Germania, România). Evreii români sunt în număr de peste 900.000.

evreu (ovreiu) m. cel ce profesează religiunea mozaică. [Gr. mod.]. V. Jidov.

Evréŭ, Evréĭcă s. (ngr. Evréos și Evriós, vgr. ῾Ebraîos; vsl. ĭevreinŭ). Rar. Ovreĭ, Jidan. Adj. (greșit). Evreĭesc.

cireașa-evreului s. v. GOGOAȘĂ. PĂPĂLĂU.

EVRÉU (< sl.) s. m. 1. (La pl.) Denumire generică dată populațiilor de religie iudaică (mozaică), descendente din vechii locuitori ai Palestinei și din alte populații care au adoptat iudaismul. Trăiesc în Israel și în diferite țări ale lumii (c. 20 mil). Majoritatea vorbesc limbă țării în care locuiesc; o parte din ei vorbesc idiș și ivrit (ebraică). 2. Bărbat care face parte din această populație.

EVREU gujbeider, jidan, jidov, maramoi, ovrei, târtan.