duplicá [At: SĂULESCU HR. I, XVIII/2 / Pzi: dúplic / E: lat duplicare] 1 vt (Înv) A dubla. 2 vt A face al doilea exemplar (al unui act). 3 vr (Reg) A se gândi.

duplicáre sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 118 / Pl: ~cắri / E: duplica] 1 (Înv) Dublare (1). 2 (Rar) Efectuare a unui duplicat¹ Si: (rar) duplicație (2). 3 (Fon) Reduplicare. 4 (Gen) Accident cromozomial care duce la dublarea unui fragment de cromozom. 5 (Gen) Proces de separare a unei molecule ADN în două molecule fiice. 6 (Îs) ~a cubului Problemă celebră, pusă încă din Antichitate, prin care se propune determinarea muchiei unui cub al cărui volum să fie dublul volumului unui alt cub cu muchie dată.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁ, dúplic, vb. I. Tranz. (Rar) A dubla.

duplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez.1 sg. dúplic, 3 sg. și pl. dúplică

DUPLICÁ vb. v. dubla, îndoi.

DUPLICÁ vb. I. tr. (Rar) A face un duplicat, a dubla. [P.i. dúplic și -chez. / < fr. dupliquer, it., lat. duplicare].

DUPLICÁRE s.f. Acțiunea de a duplica; duplicație. [< duplica].

DUPLICÁ vb. tr. a face un duplicat, a reproduce un document, a dubla. (< fr. dupliquer, lat. duplicare)

A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mări de două ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare

duplicà v. a îndoi o cantitate.

* dúplic, a -á v. tr. (lat. dúplico, -áre). Îndoiesc, fac duplu.

duplica vb. v. DUBLA. ÎNDOI.