duo definitie

18 definiții pentru duo

duo-2 [At: DN3 / P: du-o~ / E: it, lat duo] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Doi. 2 Dublu.
dúo1 sn [At: CADE / Pl: ~uri / E: fr duo] (Muz) Duet.[1] modificată
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.
DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Duet. – Din fr. duo.
DÚO s. n. (Muz.) Duet. Începu un duo... prelung, naiv, sfîrșind cu o vijelie pătimașe. DELAVRANCEA, T. 47.
!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri
dúo s. n., art. duóul; pl. duóuri
DÚO s. v. duet.
DÚO s.n. Duet. [Pron. du-o. / < it., fr. duo].
DUO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „doi”, „dublu”. [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].
DÚO2 s. n. duet (2). (< it. duo)
DU(O)- elem. duo1-.
DUO1- elem. „doi”, „dublu”. (< fr. duo-, cf. lat. duo)
dúo s. n. – Compoziție muzicală executată pe două voci. It. duo. – Der. duet, s. n., din it. duetto; duetist, s. m., din fr. duettiste.
dúo n., fără pl. (it. duo = due, doĭ). Duet.
DUO s. (MUZ.) duet. (~ dintr-o operă.)
duo (< fr. duo „duet”), piesă pentru 2 instr. (monodice*, îndeobște), identice sau nu. Denumirea se referă la numărul executanților sau al liniilor melodice. Piesele pentru pian la 4 mâini sau pentru 2 piane sunt considerate d., nu însă și sonatele* pentru un instr. asociat cu pianul. Foarte uzitat în sec. 18-19 în lit. pedagogică de vl. Identificat uneori în mod eronat cu duetul (1). V. bicinium.
DUO- „doi, dublu”. ◊ L. duo „doi” > fr. duo-, germ. id. > rom. duo-. □ ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde sub același înveliș două diode; ~pentodă (v. pent/a-, v. -odă), s. f., tub electronic care conține sub același înveliș două pentode; ~triodă (v. tri-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde într-un singur înveliș două triode.

duo dex

Intrare: duo (subst.)
duo subst. substantiv neutru
Intrare: duo (pref.)
duo pref.