DUMNEATÁ pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 2 sg. V. domnia-ta, mata. Nu te-ai întrebat de ce dimineața stai în piatră seacă, iar altul unde pămîntu-i gras ca untul? CAMILAR, TEM. 30. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21. Carul dumitale parcă merge singur. CREANGĂ, P. 40. (Prescurtat) Se întorcea acasă, cînd, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său și de muma sa. ISPIRESCU, L. 8. – Formă gramaticală: gen.-dat. dumitale. – Gen.-dat. și: dumneata, dumnitale (SADOVEANU, B. 50) și (regional) domitale (KOGĂLNICEANU, S. 54). – Variante: (învechit și popular) dumnetá (CREANGĂ, P. 82, KOGĂLNICEANU, S. 11), dumneatále (PAS, L. I 176, CARAGIALE, O. I 200) pron. pers.