dumnăzei vt vz dumnezei²

dumnezăíre sf vz dumnezeire

dumnezeí¹ v [At: DA ms / Pzi: ~iésc / E: dumnezeu cf îndumnezei] A îndumnezei.

dumnezeí² vi [At: COD. VOR. 9/6 / V: ~năzăí / Pzi: ~iésc / E: dumnezeu cf îndumnezei] A înjura de Dumnezeu.

dumnezeíre sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăí~ / Pl: (rar) ~ri / E: dumnezei¹] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfințenie. 4 Religiozitate. modificată

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. – Din Dumnezeu.

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate, dumnezeu. Omul acesta, care-l vedeam jurîndu-se... și luînd martură dumnezeirea... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

DUMNEZEÍRE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer.

DUMNEZEÍRE f. 1) Atribuire de calități dumnezeiești; divinizare. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; divinitate. /Din Dumnezeu

dumnezeì v. a pune în rândul zeilor.

dumnezeire f. 1. deificare, divinizare; 2. divinitate: luând martură dumnezeirea NEGR.

2) dumnezeĭésc v. tr. Divinizez, deific.

dumnezeíre f. Deificare, divinizare. Divinitate. Vechĭ. Evlavie. – În Ps. S. zeire.

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, divinitate, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază!)