DRUMÁR, drumari, s. m. (Transilv.) Drumeț. Din vreme în vreme se ivea pe aici cîte un drumar străin. DAN, U. 196. Sosi-nfloritul Cireșar – Dar nici acum voinicul nu, Doritul ei drumar! COȘBUC, P. I 282. Cîți drumari pe drum trecea, Toți în cuibul meu zvîrlea. MARIAN, O. I 110. Călătorii... se duc pe aici încolo, iar oamenii rămîn mîngîiați, că putură face bine bieților drumari. RETEGANUL, P. III 4.