Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
Definiția cu ID-ul 964444:
DREPTATE. Subst. Dreptate, justețe, echitate, adevăr, egalitate. Imparțialitate, obiectivitate, nepărtinire (pop.), justiție. Probitate (livr.), cinste, onestitate, corectitudine, cumsecădenie, franchețe, integritate. Moralitate, morală, virtute, onoare. Simțul dreptății. Inimă dreaptă, om drept. Adj. Drept, just, echitabil. Obiectiv, imparțial, nepărtinitor (pop.). Cinstit, integru, cumsecade, onest, franc, corect, îndreptat (rar), prob (livr.), curat (fig.), nepătat (fig.). Moral, virtuos, cu simțul dreptății. Vb. A fi drept, a fi imparțial. A avea dreptate, a avea drept. A face cuiva dreptate, a face un act de dreptate, a împărți dreptate, a face parte dreaptă, a judeca drept. A da dreptate (cuiva), a da drept (cuiva), a ține balanța dreaptă, a împărți ceva frățește. Adv. (În mod) drept, just, echitabil. Cu dreptate, fără părtinire. V. adevăr, cinste, lege, moralitate, omenie, principialitate, sinceritate.
Dreptate dex online | sinonim
Dreptate definitie
