dric n., pl. urĭ (vsl. drĕkŭ, ceh. drik, slovac drék, trunchi; ung. derék, trunchĭ, mijlocu trupuluĭ. V. dereg 1). Suportu pe care stă podu caruluĭ saŭ căruțeĭ și scoarțele. Căruță pe dricurĭ, căruță simplă, fără arcurĭ elastice. Mold. Trans. Punct central, centru, toĭ: aŭ săvîrșit mînăstirea în dricul orașuluĭ (Cost. 1, 290), dricu veriĭ, dricu ĭarmaroculuĭ. Munt. Patașcă, car funebru. A fi pe dric, a fi aproape de moarte („a ți se bate coliva’n pept”). V. grindeĭ.