DOLOFÁN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Mai ales despre copii și despre unele animale mici) Grăsuliu, durduliu, rotofei. Pe mine mă cheamă Aftanasie, glăsui cel mare și dolofan c-o voce femeiască. SADOVEANU, Z. C. 110. Să-mi faci rost de-un miel – știi colea, mai dolofan, că am mîne musafiri la masă. STĂNOIU, C. I. 76. Născu un dolofan de copil. ISPIRESCU, L. 97. ◊ Fig. Cînd erau bani în casă, tata cumpăra cîteva pîini dolofane și-aveați pentru o săptămînă. PAS, Z. I 139. Am suit, mai întîi, un munte turtit și dolofan. GALACTION, O. I 345. ◊ (Substantivat) Copiii lor cresc ca dolofanii, vînjoși, sprinteni și pepenoși. DELAVRANCEA, S. 31.