13 definiții pentru dojană
dojánă sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jeá~, doșiá~ sf / Pl: ~jéne / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas. DOJÁNĂ, dojeni,
s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din
dojeni (derivat regresiv).
DOJÁNĂ, dojeni,
s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din
dojeni (derivat regresiv).
DOJÁNĂ, dojeni,
s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. –
Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).
dojánă s. f.,
g.-d. art. dojénii;
pl. dojéni
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].
dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.
DOJANĂ s. admonestare, ceartă, certare, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.) dojánă, dojeni s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. ◊ Dojană arhierescă = dojană făcută de un arhiereu. – Din dojeni (deriv. regr.). Dojană dex online | sinonim
Dojană definitie
Intrare: dojană
dojană substantiv feminin