doíme sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 57 / Pl: ~mi / E: doi + -ime] 1 (Înv) Grup de doi. 2 Jumătate dintr-un întreg. 3 (Muz) A doua parte dintr-o notă întreagă. 4 (Pex) Notă cu valoarea unei jumătăți dintr-o notă întreagă.

DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime.

DOÍME, doimi, s. f. 1. Jumătate dintr-un întreg (împărțit în părți egale). 2. Spec. (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă. – Doi + suf. -ime.

DOÍME, doimi, s. f. (Mat.) Jumătate dintr-un întreg. ♦ (Muz.) Jumătate dintr-o notă întreagă.

doíme s. f., g.-d. art. doímii; pl. doími

doíme s. f. (sil. do-i-), g.-d. art. doímii; pl. doími

DOÍME s. jumătate. (O ~ dintr-un întreg.)

DOÍME ~i f. 1) Jumătate dintr-un întreg. 2) muz. Jumătate dintr-o notă întreagă. [Sil. do-i-] /doi + suf. ~ime

DOIME s. jumătate. (O ~ dintr-un întreg.)

doime, valoare* corespunzând jumătății unei note* întregi. Echiv. fr. blanche; it. bianca; engl. minim; germ. Halbe Note.