DÓCTOR, doctori, s. m. 1. Persoană care posedă studii medicale superioare și are dreptul de a trata bolnavii; medic. De răniți au grijă doctorii. CAMILAR, N. I 62. Îți trebuie un doctor și o îngrijire specială. SADOVEANU, P. M. 119. Nu țineam de loc să sporesc cu unul numărul intelectualilor ce abuzau de gentilețea doctorului Nicu. M. I. CARAGIALE, C. 131. Am dat femeii... un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179. ◊ (Glumeț) Cînd ai s-ajungi doctorul [mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. 2. (De obicei urmat de determinări arătînd felul studiilor) Cel mai înalt titlu academic acordat de către o instituție de învățămînt superior. Doctor în filozofie. Doctor în chimie. ▭ Ai putea mai la urmă, să lași prea bine pe domnul doctor să plece singur în escursiunile sale științifice. HOGAȘ, M. N. 101. ◊ (Familiar) Persoană pricepută, iscusită, specialistă într-o lucrare, într-un domeniu de activitate. E doctor în meseria lui. – Variantă: (1, popular) dóftor (STANCU, D. 177, CAMIL PETRESCU, T. II 135, CREANGĂ, A. 15) s. m.