1) dor n., pl. urĭ (lat. dǒlus, durere, d. dolére, a te durea; it. duolo, întristare; pv. dol, fr. deuil, durere, doliŭ; sp. duelo, pg. dó. V. doare). Olt. Durere: dor de cap (GrS. 1937, 246). Restu țăriĭ. Dorința de a revedea o persoană orĭ un loc: mĭ-e dor de țară (V. nostalgie), de părințĭ, duc dor de cineva, de ceva; duc doru cuĭva. Iron. În doru leliĭ: la noroc, fără scop: a pleca în doru leliĭ.