doáră adv. (lat. de, de, și *volat, cl. velit, ar vrea. V. oare și dor 2). 1. De sigur, cum se știe: Doară (doar saŭ dor) nu-s prost! M’ai văzut doară și tu! A văzut și el doară! Mă duc, că doară nu mă tem! Nu că doară m’aș teme, ci fiind-că nu vreaŭ! 2) Poate: N’a venit. Doară (doar saŭ dor) de acu’n ainte să vie! N’am putut trece. De ce? Era închis. Doară așa! 3) Afară de, de cît numaĭ: Maĭ rămăsese doară (doar saŭ dor) unu singur (De acest doar fac abuz uniĭ scriitorașĭ și zic mereŭ doar în loc de numaĭ). Într’o doară, la noroc, la’ntîmplare, dacă cumva se va nimeri: am venit și eŭ într’o doară.