Dicționare ale limbii române

3 intrări

62 definiții pentru doară

doar [At: PSALT. HUR. 91/7 / V: (îvp) dor, doáră, dóră / E: ml de-hora] 1 av (Determină numerale sau părți de vorbire care indică o cantitate, sugerând ideea de limitare, de insuficiență) Nu mai mult de... (sau decât). 2 av Nu altă dată sau în altă împrejurare decât... 3 av Nu în alt loc decât... 4 av Nu în alt mod decât... 5 av Exclusiv. 6 av (Îlc) ~ (atât) ca... (ori cât...) sau (atât) ca ~ Numai atât. 7 av (Reg; îcs) ~ că Poate că. 8 av (Îcs) ~ de, afară (sau fără) -, (îvr) ~ numai Cu excepția. 9 av (Înv; îcs ) Nici... ~a necum... Cu atât mai puțin. 10 av (Determină o parte de propoziție indicând nuanțe restrictive sau exclusive) Nimeni sau nimic în afară de... 11 av (Îe) ~ așa Pur și simplu. 12 (Îae) Fără complicații. 13 av (Pex) Nu altfel decât... 14 av Nu altă dată, în alt moment sau în altă împrejurare Doar când e supărat se duce la ea. 15 av Nu în alt loc, mai departe sau mai aproape Șade închisă, merge doar la biserică. 16 av (Arată că acțiunea este limitată) Doar suspină din când în când. 17 av (Adesea urmat de „de” determină verbe exprimând o speranță, o posibilitate) Doar (de) l-or zări. 18 av (Urmat de verb și întărit prin repetare) Pe punctul de a... 19 sf (Îe) Într-o (sau de o) ~ă Fără vreun scop anume. 20 sf (Îae) Fără să se aștepte la ceva deosebit. 21 sf (Reg; îlv) A se ține (sau a trăi) cu ~a A spera. 22 sf (Reg; îal) A se delăsa. 23 sf (Reg; îlv) A ține cu ~a A păcăli. 24 sf (Reg; îal) A amâna. 25 av (Îvp; în construcții interogative, adesea precedat de „au” sau „ori”, întărește ideea de îndoială) Oare. 26 av (Adesea precedat de „ca”; reg; îlav ca ~ă chiar întărește o afirmație) Sigur. 27 av (Îe) Fără ~ și poate, (înv, s) fără ~a Cu certitudine. 28 av (În construcții negative, corelat cu „ci”, „ce” exprimă ideea de cumul) Nu polemizam, ci docir exprimam un punct de vedere. 29 av (Cu valoare adversativă sau disjunctivă accentuată) Pleacă, doar ți-am spus că nu vreau să te mai văd.[1] modificată
doáră av vz doar
dor2 av vz doară
dor1 sn [At: TETRAEV. (1574), 214 / Pl: ~uri / E: ml dolus „durere”] 1 (Îvp; la oameni, rar la alte ființe) Durere. 2 (Îvp) Boală. 3 Durere sufletească Si: (pop) jale, (înv) jelanie, mâhnire, supărare, părere de rău. 4 Dorință puternică (amestecată cu nostalgie) de a vedea sau revedea ceva sau pe cineva drag, de a reveni la o stare sau îndeletnicire preferată. 5 Poftă (de a mânca sau bea ceva). 6 (înv; d. mâncăruri; îe) Să-i mori de ~ Greu de găsit. 7 Stare sufletească a celui care aspiră la ceva. 8 Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (aflat departe). 9 Atracție erotică. 10 (îlav) Cu ~ Duios. 11 (Îal) Pătimaș. 12-13 (Îljv) De ~ Duios. 14-15 (Îal) (Într-un mod) elegiac. 16 (Pfm; îlav) În ~ul lelii La întâmplare. 17 (Pop; ccr) Persoana iubită. 18 (Bot; reg; îc) ~u-mamii Flocoșele (Filago arvensis). 19 (Bot; reg; îc) ~ul Maicii Preciste Strașnic (Asplenium trichomanes). 20 (Pop; îc) ~ul cocoanei Numele unei hore. 21 (Pop; îe) A face pe ~ul cuiva A-i îndeplini o dorință.
dóră av vz doar
dórea1 sf [At: MAT. FOLK. 682 / Pl: ? / E: pvb durea] (Rar) Durere fizică.
doreá2 v vz durea
dureá vt (a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi 3: doáre / E: ml dolere) 1 (Înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (Înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (Înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (Înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (În poezie; adesea complinit de „cu”) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (Îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l ~ A spune cuiva intenționat ceva neplăcut. 9 (Îae) A aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimți o durere fizică (sau morală). 12 (D. părți ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferință fizică. 13 (Îe) Nu-l doare nici capul (sau Nici capul nu-l doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (Îe) A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit.
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nicio îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg.; la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora.
DOÁRĂ adv. v. doar.
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg., la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora.
DOÁRĂ adv. v. doar.
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
DOAR adv. (Și, mai rar, în forma doară) 1. (Exprimînd ideea unei delimitări sau restricții; uneori urmat de «de» sau «că») Numai. Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Să ne întrecem din trîntă. – Din trîntă? Doar de-ți e greu – de viață. CREANGĂ, P. 52. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. Grecul nimic nu zicea, Doar gemea, se văita. ȘEZ. IV 133. ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... Ședea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăția tatălui său; doară căci nu-i zisese că șade chiar la dînsul. ISPIRESCU, L. 186. ◊ (Adeseori întărind pe «fără» sau «afară de») Afară doar de un briceag, pe care îl cumpărasem din Sibiu, altceva n-am pierdut. GALACTION, O. I 63. Că n-ai... Nici o brazdă de ogor... Făr’doar cioareci cu șinor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 2. (În propoziții cauzale coordonate) Desigur, vezi bine, după cum se știe. De unde să știi dumneata? Doar nu ești ghicitor. SADOVEANU, P. M. 45. Ce fînațe, măi nebune? Doar pămîntul nu-i al tău. ALECSANDRI, P. P. 99. ◊ (Precedat de o negație) Vedea că i-au fost luat banii prin înșelăciune și tîlhărie, iar nu doar că știau juca mai bine. NEGRUZZI, la TDRG. 3. (Exprimă o posibilitate sau o probabilitate) Poate, probabil. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. Doar tu să fii mai viteaz. CREANGĂ, P. 193. Cînd am venit eu cu tata și cu frații miei... din Ardeal în Pipirig... unde se pomeneau școli ca a lui Baloș în Moldova? Doar la Iași să fi fost așa ceva! id. A. 19. Un vultur, șezînd într-un loc înalt, pîndea, doară și-ar vina ceva de prînz. ȚICHINDEAL, F. 5. ♦ 4 (Mai ales în propoziții finale; urmat uneori de «de») În speranța că... Citeam zece jurnale pe zi, doar oi afla ceva despre ea. CAMIL PETRESCU, T. I 48. Se țineau de caretă, alergînd după ea... doar de le-o pica vreun gologan. MACEDONSKI, O. III 25. Tot aștepta, doar o veni Flăcăul mai curînd. COȘBUC, P. I 282. Nu știa ce să mai facă, doar va scăpa de cucoș. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Repetat) Cu ochelarii pe privirea udă Cată unchiul, doar -doar o să vadă. BENIUC, V. 136. Socotiră că este mai isteț să-și piardă urma în codri, doar-doar vor izbuti să scape de gloaba turcului. GALACTION, O. I 280. Muncea în dreapta și în stîngaă, ca doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. ◊ Expr. Într-o doară sau (rar) de-o doară = la noroc, la întîmplare, pe nimerite. M-am uitat așa, într-o doară. PREDA, Î. 16. Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde – așa-ntr-o doară. IOSIF, V. 86. Plecă într-o doară, ia așa, peste cîmp, unde o vor duce-o ochii. ISPIRESCU, L. 398. A cerut așa de-o doară lui Albu-mpărat cartea cu care-l trimisese pe mezin. CARAGIALE, O. III 99. Fără doar și poate = desigur, neapărat, necondiționat, fără nici o îndoială. [Căpitanul] are să se lupte cu fiul ei, împăratul, pe care fără doar și poate are să-l omoare. ISPIRESCU, L. 143. Fără doar și poate, te-așteaptă, biata fată! MACEDONSKI, O. II 154. Hai să fugim împreună... – Ce zici? Vrei să mă furi?... – Fără doar și poate. ALECSANDRI, T. I 55. 4. (Transilv., în fruntea unei propoziții interogative la care se așteaptă un răspuns negativ) Oare. Vai, mîndruță de departe, Ce tot faci, de nu scrii carte? Doar hîrtia s-a scumpit, Ori pe mine m-ai urît? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. ◊ (Învechit, precedat de «au», în întrebări retorice la care se așteaptă un răspuns afirmativ) Au doar nu mi-ați jurat și mie credință? NEGRUZZI, S. I 140. – Variante: doáră, (numai în expr.) dor (ISPIRESCU, L. 376, ODOBESCU, S. I 461) adv.
DOÁRĂ adv. v. doar.
DOR2, doruri, s. n. I. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. V. jale. Salomia suspina de dorul cerului lăsat departe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 171. Mi s-a făcut dor de frățiorul meu. CARAGIALE, O. III 91. Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. EMINESCU, O. I 176. D-o fi dor de la copii Să pui șaua și să mîi, D-o fi dorul de la mumă Să fac calul numai spumă. ANT. LIT. POP. I 41. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Drag mi-a fost în locurile noastre, și acuma mi-i dor să văd ape și lărgime. SADOVEANU, P. M. 85. Și dor mi-e, dor de satul meu, Și satul meu e-așa departe! IOSIF, T. 242. Mă doare-n piept, dar nu să țip, Și-așa mi-e dor de-acasă, Și-aș vrea să plec, dar nu e chip, Că vodă nu mă lasă. COȘBUC, P. II 60. Cucule, pasăre sură! Ce tot cînți la noi pe șură? Au ți-i foame, au ți-i sete, Au ți-i dor de codrul verde? – Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; cu foc. Nu-i pasere pe lume să nu cînte mai cu dor, Cînd ziua-i plină de soare și cerul e fără nor. HASDEU, R. V. 71. Iată, mări, iată Că Mihu deodată începe pe loc A zice cu foc, începe ușor A zice cu dor Un cîntic duios, Atît de frumos. ALECSANDRI, P. P. 66. 2. Iubire, suferință din dragoste. Mă apuca cîteodată dorul așa de tare de tine, Gheorghe, că parcă-mi venea să mă duc, să mă tot duc ca o nebună pe drumul Galațului!... să te caut... să te văd! BUJOR, S. 149. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă. EMINESCU, O. I 171. Trecut-au ani de lacrimi... Din ora de urgie în care te-am pierdut! Și doru-mi nu s-alină. ALECSANDRI, P. A. 62. Mare-i apa Bistriții, Mai mare-i dorul mîndrii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Cîntec de dor v. cîntec. ◊ (Personificat) Numai dorul mai colindă, Dorul tînăr și pribag. COȘBUC, P. I 48. Pe drumul de la Săcele, Vine dorul mîndrei mele; Ș-așa vine de fierbinte, D-aș sta-n drumu-i m-aș aprinde. ANT. LIT. POP. I 130. Cine n-are dor pe vale Nu ști luna cînd răsare... Cine n-are dor pe luncă Nu ști luna cînd se culcă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. 3. Starea sufletească a celui care dorește ceva sau aspiră la ceva (un scop, un ideal); năzuință, dorință. Fata se gîndea la cei doi frați și nu putea înțelege ce doruri tainice își făceau cuib în sufletul ei tînăr. SADOVEANU, O. I 102. Dorurile mele N-au întruchipare, Dorurile mele-s Frunze pe cărare. GOGA, P. 81. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult. EMINESCU, O. I 110. Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării. id. ib. 216. Pînă cînd să creadă lumea, o, copii de Romînie! C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi? ALECSANDRI, O. 91. ◊ Dor de ducă = nostalgia depărtărilor, a călătoriei. Se deșteptase în mine un suflet nou, un suflet de nomad, cu nostalgii sfîșietoare, mă încindea dorul de ducă, mă înfrigura ispita plecărilor spre necunoscut, fermecul îndepărtatelor pribegiri. M. I. CARAGIALE, C. 43. N-o încercase încă dorul de ducă; nu evadase în imperiul florilor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. Chinuită în ascuns de un mare dor de ducă, pierde ore întregi c-un atlas geografic pe genunchi. BART, E. 307. ◊ Expr. (Rar) A face (cuiva) pe dor = a face (cuiva) pe plac, pe voie, a-i împlini dorința. Alei, corbi, corbișor, De vrei tu să-mi faci pe dor, Ține inelușul meu Și du-l unde voiesc eu. ALECSANDRI, P. P. 145. 4. (Obiectul dorului este o mîncare, o băutură) Poftă, gust. Mai multă lume se aduna de dragostea crîșmăriței decît de dorul vinului. CREANGĂ, A. 96. De dorul fragilor (sau căpșunelor) mănînci și frunzele. ◊ Expr. A duce dorul (de ceva) v. duce (I 6). 5. (Numai în loc. adv.) În dorul lelii = într-o doară, la întîmplare, fără țintă hotărîtă, fără rost. Cămașa pe el d-a pururea era floare; căciula-i țurcănească trîntită p-o ureche, în dorul lelii, îl prindea ca p-un haiduc. DELAVRANCEA, S. 25. Într-una din zile, feciorul de împărat se duse la vînat, ia așa cam în doru lelii, fiindcă n-avea altă treabă. ISPIRESCU, L. 370. II. (Olt.) Durere fizică. Neguță, Neguță... Nu cumva te doare Pe la cingătoare... Ori pe la căpșor Ai simțit vreun dor? TEODORESCU, P. P. 659. Dor de ochi. ȘEZ. XX 86.
DOR1 adv. v. doar.
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. (Complementul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în», «la», «după», indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare? Sufletul de ce îi doare? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor.
doar adv.
*doar-doár adv.
dor s. n., pl. dóruri
dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút
dor s. n., pl. dóruri
dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút
DOAR adv. v. cumva, oare, oarecum, poate.
DOAR adv., conj. 1. adv. abia, numai, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ în zori.) 2. adv. exclusiv, numai. (~ atâta știu.) 3. adv. exclusiv, numai, singur. (~ el m-a înțeles.) 4. adv. poate. (Așteaptă ~ o face vreo greșeală.) 5. conj. (adversativ și restrictiv) că. (~ nu mi-oi feșteli onoarea!)
DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cântă ca să-și mai potolească ~ul.) 2. v. aspirație.
DOR s. v. durere.
DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
dor (dóruri), s. n.1. Durere, chin, mîhnire. – 2. Dorință înfrigurată, tristețe, nostalgie. – 3. Dragoste, pasiune, frămîntare sentimentală. – Mr., megl. dor. Lat. dolus (Pușcariu 542; Candrea-Dens., 526; REW 2727; Densusianu, GS, II, 2; Philippide, Principii, 61; Pascu, I, 78), cf. it. duolo, fr. deuil, sp. duelo, port. dó. Cipariu, Gram., 135 și Meyer, Alb. St., IV, 99, plecau în mod eronat de la lat. dolor. Este cuvînt general (ALR 243). – Der. dori, vb. (a tinde, a rîvni, a vrea); dorit, adj. (rîvnitor); dorință, s. f. (năzuință, dor, aspirație); doritor, adj. (care dorește); dornic, adj. (doritor); dornic, adj. (doritor); nedorit, adj. (care nu este dorit).
dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
DOÁR adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) Cum se știe. ~ n-ai plecat! 3) După cum se pare; poate; probabil. Va reuși ~ până la urmă!Fără ~ și poate fără nici o îndoială; numaidecât; neapărat. Într-o ~ă la întâmplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora
DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorința de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. Dor de părinți. 2) Suferință din dragoste; dorință de a revedea persoana iubită. A duce dorul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. Dor de cireșe. 4): În dorul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. dolus
A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere
doar (doară) adv. 1. oare: doar va veni? 2. poate că: doar moș Ioan; fără doar și poate, absolut; 3. cel puțin: casa doar e a lui; 4. întro doară, din întâmplare: se hotărî să vie întro doară ISP. [V. oare].
dor n. dorință amestecată cu durere: dor de țară, de părinți. [Vechiu-rom. dor, durere («are dor la cap», Zilot) = lat. DOLOR].
dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].
doáră adv. (lat. de, de, și *volat, cl. velit, ar vrea. V. oare și dor 2). 1. De sigur, cum se știe: Doară (doar saŭ dor) nu-s prost! M’ai văzut doară și tu! A văzut și el doară! Mă duc, că doară nu mă tem! Nu că doară m’aș teme, ci fiind-că nu vreaŭ! 2) Poate: N’a venit. Doară (doar saŭ dor) de acu’n ainte să vie! N’am putut trece. De ce? Era închis. Doară așa! 3) Afară de, de cît numaĭ: Maĭ rămăsese doară (doar saŭ dor) unu singur (De acest doar fac abuz uniĭ scriitorașĭ și zic mereŭ doar în loc de numaĭ). Într’o doară, la noroc, la’ntîmplare, dacă cumva se va nimeri: am venit și eŭ într’o doară.
doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil.
2) dor adv. (d. doară). Var. maĭ noŭă și maĭ obișnuită de căt doară (afară de loc. într’o doară, în care doară nu se poate înlocuĭ cu dor). Fără dor și poate, cu siguranță, sigur, fără îndoĭală: vine fără dor și poate.
1) dor n., pl. urĭ (lat. dǒlus, durere, d. dolére, a te durea; it. duolo, întristare; pv. dol, fr. deuil, durere, doliŭ; sp. duelo, pg. dó. V. doare). Olt. Durere: dor de cap (GrS. 1937, 246). Restu țăriĭ. Dorința de a revedea o persoană orĭ un loc: mĭ-e dor de țară (V. nostalgie), de părințĭ, duc dor de cineva, de ceva; duc doru cuĭva. Iron. În doru leliĭ: la noroc, fără scop: a pleca în doru leliĭ.
doar adv. v. CUMVA. OARE. OARECUM. POATE.
DOAR adv., conj. 1. adv. abia, numai, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ în zori.) 2. adv. exclusiv, numai. (~ atîta știu.) 3. adv. exclusiv, numai, singur. (~ el m-a înțeles.) 4. adv. poate. (Așteaptă ~ o face vreo greșeală.) 5. conj. (adversativ și restrictiv) că. (~ nu mi-oi feșteli onoarea!)
dor s. v. DURERE.
DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cîntă ca să-și mai potolească ~.) 2. aspirație, dorință, năzuință, poftă, pornire, rîvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)
DUREA vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. a îndurera, a întrista, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.)
dor, doruri, s.n. – 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință: „Am avut și eu un dor / Să am pe lume fecior; / Doru mi s-a împlinit / Și-un pruncuț mi-am dobândit” (Calendar, 1980: 18). 2. Supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de ciupăit / De dor m-aș fi prăpădit” (Calendar, 1980: 17). 3. Suferință pricinuită din dragoste pentru cineva: „Eu îi spun că nu mi-i dor, / Da’ de la inimă mor; / Eu îi spun că nu-l doresc, / La inimă mă topesc” (Calendar, 1980: 64). 4. Atracție erotică: „Asară pe la opt ceas / Doru mândrului l-am tras; / Eu m-am culcat pe perină, / El m-o rupt de la inimă. / Când m-o rupt, m-o clătinat / Și de pe somn m-o sculat. / Mă trezesc și mândru nu-i, / Numa’ scris numele lui / Pe díjdíța patului” (Calendar, 1980: 62). 5. Personificare a dragostei, similar cu Zburătorul: „La mijlocu’ codrului, / Unde stau porțile-nchise, / Fetele pe tablă scrise, / Prinde doru-a mă-ntreba: / – Doară caț pe cineva? / – Cat pe cel cu pană verde, / Sus i Dumnezău, nu-l rebde /... / Că m-o-nvățat sărutată / Și m-o lăsat supărată; / Și m-o-nvățat a ibdi / Și m-o lăsat a dori” (Papahagi, 1925: 167). – Lat. pop. dolus „durere” (< dolare „a durea”) (Pușcariu, CDDE, Densusianu, Philippide, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).
dor, doruri, s.n. – 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință: „Am avut și eu un dor / Să am pe lume fecior; / Doru mi s-a împlinit / Și-un pruncuț mi-am dobândit” (Calendar 1980: 18). 2. Supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de ciupăit / De dor m-aș fi prăpădit” (Calendar 1980: 17). 3. Suferință pricinuită din dragoste pentru cineva: „Eu îi spun că nu mi-i dor, / Da’ de la inimă mor; / Eu îi spun că nu-l doresc, / La inimă mă topesc” (Calendar 1980: p.64). 4. Atracție erotică: „Asară pe la opt ceas / Doru mândrului l-am tras; / Eu m-am culcat pe perină, / El m-o rupt de la inimă. / Când m-o rupt, m-o clătinat / Și de pe somn m-o sculat. / Mă trezesc și mândru nu-i, / Numa scris numele lui / Pe díjdíța patului” (Calendar 1980: 62). 5. Personificare a dragostei, similar cu Zburătorul: „La mijlocu codrului, / Unde stau porțile-nchise, / Fetele pe tablă scrise, / Prinde doru-a mă-ntreba: / – Doară caț pe cineva? / – Cat pe cel cu pană verde, / Sus i Dumnezău, nu-l rebde /... / Că m-o-nvățat sărutată / Și m-o lăsat supărată; / Și m-o-nvățat a ibdi / Și m-o lăsat a dori” (Papahagi 1925: 167). – Lat. podolus (< dolare „a durea”), cf. it. duolo, fr. deuil, sduelo, port. dó.
DOR MĂRUNT, com. în jud. Călărași; 6.921 loc. (1995). Stație de c. f. Herghelie.
PAETE NON DOLET (lat.) Paete, nu doare – Pliniu cel Tânăr, „Epistulae”, III, 16. Cuvinte adresate de Arria soțului ei, consulul Paetus Caecina, condamnat la sinucidere pentru participarea la o conspirație împotriva împăratului Claudiu, în timp ce-i întindea pumnalul cu care ea însăși se străpunsese.
SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.
a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile.
a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.
a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă.
fă-ne să ne fie dor de tine! expr. (adol., iron.) pleacă!, du-te!
în dorul lelii expr. (pop.) fără țintă, fără rost, la întîmplare.
într-o doară expr. fără rost, la întâmplare.
mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!

Doară dex online | sinonim

Doară definitie

Intrare: doar
doară
doar adverb
doră
Intrare: durea
durea verb grupa a II-a conjugarea a VIII-a
dorea
Intrare: doară
doară
dor substantiv neutru