DIZGRÁȚIE, dizgrații, s. f. (În trecut) Pierderea bunăvoinței, a grației, a favoarei unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. V. urgisire, oropsire. A cădea în dizgrație. – Variantă: (învechit) dezgráție (NEGRUZZI, S. I 309) s. f.