divagație sf [At: NEGULICI / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr divagation, lat divagatio, -onis] Divagare (1). modificată

DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation.

DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation.

DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Abatere de la subiect, digresiune, divagare. Umplu... cele două coloane cu divagații pe care le credea poetice. CAMIL PETRESCU, N. 38.

divagáție (-ți-e) s. f., art. divagáția (-ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (-ți-i-)

divagáție s. f. (sil. -ți-e), art. divagáția (sil. -ți-a), g.-d. art. divagáției; pl. divagáții, art. divagáțiile (sil. -ți-i-)

DIVAGÁȚIE s. v. digresiune.

DIVAGÁȚIE s.f. Îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare. [Gen. -iei, var. divagațiune s.f. / cf. fr. divagation, it. divagazione].

DIVAGÁȚIE s. f. divagare (1); digresiune. (< fr. divagation)

DIVAGÁȚIE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; digresiune. [Art. divagația; G.-D. divagației; Sil. -ți-e] /<fr. divagation

divagați(un)e f. abatere dela subiectul său.

* divagațiúne f. (lat. divagátio, -ónis). Acțiunea de a divaga, aberațiune. Rezultatu eĭ: n’asculta divagațiunile nebunilor. – Și -áție.

DIVAGAȚIE s. digresiune, divagare, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (O lungă ~ de la subiect.)