Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru distinctiv

distinct├şv, ~─â a [At: HELIADE, O. II, 68 / V: ~nt├şv, (├«vr) dins~ / Pl: ~i, ~e / E: fr distinctif] 1 Care caracterizeaz─â ├«n mod exclusiv Si: caracteristic, distinct (1). 2 Prin care un lucru se deosebe╚Öte de altul. 3 Care serve╚Öte pentru recunoa╚Ötere.
DISTINCT├ŹV, -─é, distinctivi, -e, adj. Care caracterizeaz─â un lucru ├«n mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, difer─â de altul; care serve╚Öte pentru recunoa╚Ötere; caracteristic. ÔÇô Din fr. distinctif.
DISTINCT├ŹV, -─é, distinctivi, -e, adj. Care caracterizeaz─â un lucru ├«n mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, difer─â de altul; care serve╚Öte pentru recunoa╚Ötere; caracteristic. ÔÇô Din fr. distinctif.
DISTINCT├ŹV, -─é, distinctivi, -e, adj. Care caracterizeaz─â un lucru ├«n chip exclusiv, prin care un lucru se distinge, se deosebe╚Öte, difer─â de altul; care serve╚Öte pentru recunoa╚Ötere; caracteristic. Note distinctive.
distinct├şv (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinct├şvi; f. distinct├şv─â, pl. distinct├şve
distinct├şv adj. m. (sil. -tinc-), pl. distinct├şvi; f. sg. distinct├şv─â, pl. distinct├şve
DISTINCT├ŹV adj. v. caracteristic.
DISTINCT├ŹV, -─é adj. Care distinge. ÔÖŽ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].
DISTINCT├ŹV, -─é adj. care distinge; caracteristic. (< fr. distinctif)
DISTINCT├ŹV ~─â (~i, ~e) (despre semne, tr─âs─âturi) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif
distinctiv a. ce serv─â a distinge: semn distinctiv.
* distinct├şv, -─â adj. (d. disting; fr. distinctif). Care serve╚Öte la distinc╚Ťiune: semn distinctiv.
DISTINCTIV adj. caracteristic, definitoriu, distinct, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.)

Distinctiv dex online | sinonim

Distinctiv definitie

Intrare: distinctiv
distinctiv adjectiv
  • silabisire: -tinc-