distínct, ~ă [At: HELIADE, O. II, 147 / V: destímp, ~ntiv, (îvr) des~ / Pl: ~cți, ~e / E: lat distinctus, fr distinct] 1 a Care se deosebește (de altceva sau de altcineva) prin anumite trăsături proprii Si: deosebit, diferit, distinctiv, (rar) distins (4), (îvp) osebit. 2-3 a, av Care se distinge bine cu simțurile Si: clar, deslușit, evident, limpede. 4-5 a, av Care este ușor de înțeles Si: evident, lămurit. 6 a (Îvr) Distins.

DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.

DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.

DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care nu poate fi confundat cu alte lucruri de același fel; deosebit, diferit. «O noapte furtunoasă» formează, împreună cu celelalte trei comedii, o perioadă bine distinctă în cariera literară a lui Caragiale. IBRĂILEANU, S. 40. 2. Clar, evident, lămurit, deslușit. O notă muzicală distinctă.

distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncte

distínct adj. m., pl. distíncți; f. sg. distínctă (sil. -tinc-), pl. distíncte

DISTÍNCT adj., adv. 1. adj. deosebit, diferit, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 2. adj. v. aparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. caracteristic. 5. adj. v. clar. 6. adv. v. bine.

Distinct ≠ asemănător, neclar, identic, nedeslușit

DISTÍNCT, -Ă adj. 1. Separat, deosebit, diferit de altceva. 2. Clar, deslușit. [< fr. distinct, cf. lat. distinctus].

DISTÍNCT, -Ă adj. 1. deosebit, diferit de altceva. 2. (fig.) clar, deslușit, evident. (< fr. distinct, lat. distinctus)

DISTÍNCT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se distinge de ceva sau de cineva apropiat sau analog; diferit. 2) (despre voce, sunete etc.) Care se aude bine; deslușit; clar. /<fr. distinct, lat. distinctus

distinct a. 1. deosebit, diferit; 2. fig. ce se aude, ce se vede lesne: sunet distinct.

* distínct, -ă adj. (lat. distinctus, part. d. dis-stinguere. V. disting). Diferit, deosebit. Separat. Fig. Lămurit, limpede, clar: terminĭ distincțĭ. Adv. Lămurit: cântecu se aude distinct.

DISTINCT adj., adv. 1. adj. deosebit, diferit, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 2. adj. aparte, deosebit, separat, special. (Secția ocupă o clădire ~.) 3. adj. deosebit, diferit, separat, (înv. și reg.) chilin. (Problemele impun rezolvări ~.) 4. adj. caracteristic, definitoriu, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 5. adj. clar, deslușit, evident, lămurit, limpede, precis, (înv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronunție ~.) 6. adv. bine, clar, deslușit, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (A vedea ~.)