Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru distinct

dist├şnct, ~─â [At: HELIADE, O. II, 147 / V: dest├şmp, ~ntiv, (├«vr) des~ / Pl: ~c╚Ťi, ~e / E: lat distinctus, fr distinct] 1 a Care se deosebe╚Öte (de altceva sau de altcineva) prin anumite tr─âs─âturi proprii Si: deosebit, diferit, distinctiv, (rar) distins (4), (├«vp) osebit. 2-3 a, av Care se distinge bine cu sim╚Ťurile Si: clar, deslu╚Öit, evident, limpede. 4-5 a, av Care este u╚Öor de ├«n╚Ťeles Si: evident, l─âmurit. 6 a (├Ävr) Distins.
DIST├ŹNCT, -─é, distinc╚Ťi, -te, adj. 1. Care se deosebe╚Öte prin anumite tr─âs─âturi proprii de alte lucruri de acela╚Öi fel sau asem─ân─âtoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, l─âmurit, deslu╚Öit. ÔÇô Din fr. distinct, lat. distinctus.
DIST├ŹNCT, -─é, distinc╚Ťi, -te, adj. 1. Care se deosebe╚Öte prin anumite tr─âs─âturi proprii de alte lucruri de acela╚Öi fel sau asem─ân─âtoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, l─âmurit, deslu╚Öit. ÔÇô Din fr. distinct, lat. distinctus.
DIST├ŹNCT, -─é, distinc╚Ťi, -te, adj. 1. Care nu poate fi confundat cu alte lucruri de acela╚Öi fel; deosebit, diferit. ┬źO noapte furtunoas─â┬╗ formeaz─â, ├«mpreun─â cu celelalte trei comedii, o perioad─â bine distinct─â ├«n cariera literar─â a lui Caragiale. IBR─éILEANU, S. 40. 2. Clar, evident, l─âmurit, deslu╚Öit. O not─â muzical─â distinct─â.
dist├şnct adj. m., pl. dist├şnc╚Ťi; f. dist├şnct─â (-tinc-t─â), pl. dist├şncte
dist├şnct adj. m., pl. dist├şnc╚Ťi; f. sg. dist├şnct─â (sil. -tinc-), pl. dist├şncte
DIST├ŹNCT adj., adv. 1. adj. deosebit, diferit, (├«nv. ╚Öi pop.) osebit. (Dou─â cete, dou─â gr─âmezi ~.) 2. adj. v. aparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. caracteristic. 5. adj. v. clar. 6. adv. v. bine.
Distinct Ôëá asem─ân─âtor, neclar, identic, nedeslu╚Öit
DIST├ŹNCT, -─é adj. 1. Separat, deosebit, diferit de altceva. 2. Clar, deslu╚Öit. [< fr. distinct, cf. lat. distinctus].
DIST├ŹNCT, -─é adj. 1. deosebit, diferit de altceva. 2. (fig.) clar, deslu╚Öit, evident. (< fr. distinct, lat. distinctus)
DIST├ŹNCT ~t─â (~╚Ťi, ~te) 1) Care se distinge de ceva sau de cineva apropiat sau analog; diferit. 2) (despre voce, sunete etc.) Care se aude bine; deslu╚Öit; clar. /<fr. distinct, lat. distinctus
distinct a. 1. deosebit, diferit; 2. fig. ce se aude, ce se vede lesne: sunet distinct.
* dist├şnct, -─â adj. (lat. distinctus, part. d. dis-stinguere. V. disting). Diferit, deosebit. Separat. Fig. L─âmurit, limpede, clar: termin─ş distinc╚Ť─ş. Adv. L─âmurit: c├óntecu se aude distinct.
DISTINCT adj., adv. 1. adj. deosebit, diferit, (├«nv. ╚Öi pop.) osebit. (Dou─â cete, dou─â gr─âmezi ~.) 2. adj. aparte, deosebit, separat, special. (Sec╚Ťia ocup─â o cl─âdire ~.) 3. adj. deosebit, diferit, separat, (├«nv. ╚Öi reg.) chilin. (Problemele impun rezolv─âri ~.) 4. adj. caracteristic, definitoriu, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (├«nv.) ├«nsu╚Öit. (Not─â, tr─âs─âtur─â ~.) 5. adj. clar, deslu╚Öit, evident, l─âmurit, limpede, precis, (├«nv.) apriat, chiar, (fig.) curat. (O imagine ~; o pronun╚Ťie ~.) 6. adv. bine, clar, deslu╚Öit, l─âmurit, limpede, (reg.) r─âzvedit. (A vedea ~.)

Distinct dex online | sinonim

Distinct definitie

Intrare: distinct
distinct adjectiv