disimulație sf [At: FIS. 167/12 / V: ~iune, (înv) ~lăciune / Pl: ~ii / E: fr dissimulation, lat dissimulatio] Prefăcătorie.

DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation.

DISIMULÁȚIE, disimulații, s. f. (Rar) Disimulare. – Din fr. dissimulation.

DISIMULÁȚIE s. f. Disimulare.

disimuláție (prefăcătorie) (rar) (-ți-e) s. f., art. disimuláția (-ți-a), g.-d. art. disimuláției; pl. disimuláții, art. disimuláțiile (-ți-i-)

disimuláție s. f. → simulație

DISIMULÁȚIE s.f. Prefăcătorie, nesinceritate; disimulare. [Gen. -iei, var. disimulațiune s.f. / cf. fr. dissimulation, lat dissimulatio].

DISIMULÁȚIE s. f. disimulare. (< fr. dissimulation, lat. dissimulatio)

* disimulațiúne f. (lat. dis-simulátio, -ónis. V. simulațiune). Acțiunea de a disimula, de a-țĭ ascunde gîndu. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.