disciplină definitie

2 intrări

28 definiții pentru disciplină

discipliná vtr [At: NEGULICI / Pzi: ~néz / E: fr discipliner] 1-2 A (se) obișnui cu spiritul de disciplină (1).
disciplínă sf [At: MAN. Înv. 75/22 / V: (înv) ~sip~, ~sți~, desți~, (îvr) dici~ / Pl: ~ne / E: fr discipline, lat disciplina] 1 Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. 2 (Pex) Supunere liber consimțită față de dispozițiile luate de superiori în scopul asigurării unei comportări și ordini corespunzătoare. 3 (Îs) Comisie sau consiliu de ~ Comisie sau consiliu însărcinat cu judecarea unor diferende în vederea menținerii ordinii. 4 (Îs) ~ contractuală Totalitatea regulilor cu privire la încheierea și la executarea contractelor economice și respectarea lor de către părțile contractuale. 5 (Îs) ~ de plan sau ~na planificării Serviciile ce decurg din planul de stat și respectarea lor obligatorie. 6 (Îs) ~ financiară Totalitatea dispozițiilor și normelor legale cu privire la planurile financiare, fondurile bănești etc. și aplicarea lor strictă. 7 Ordine. 8 (Pex) Spirit de ordine. 9 (Pex) Deprindere cu o ordine strictă. 10-11 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Știință sau ramură a unei științe. 12 (Spc) Obiect de studiu în învățământ.
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. A obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină, de ordine, cu ascultarea. (Fig.) Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122.
DISCIPLÍNĂ, (3) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivități. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. ♦ Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 507. Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. ♦ Ordine. Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. Disciplina minții. 3. Ramură specială a unei științe. Geologia e o disciplină a științelor naturii.
discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
discipliná vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinéz, 3 sg. și pl. disciplineáză
disciplínă s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
DISCIPLÍNĂ s. 1. ordine, regulă, rânduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~!) 2. v. branșă. 3. v. știință. 4. v. obiect.
Disciplină ≠ anarhie, indisciplină
DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari].
DISCIPLÍNĂ s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina].
DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)
DISCIPLÍNĂ s. f. 1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. ◊ spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință. (< fr. discipline, lat. disciplina)
A DISCIPLINÁ ~éz tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner
A SE DISCIPLINÁ mă ~éz intranz. A se obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner
DISCIPLÍNĂ1 f. 1) Totalitate a regulilor de purtare obligatorii care asigură relații normale între membrii unei colectivități. 2) Respectarea acestor reguli. ~a muncii. /<fr. discipline, lat. disciplina
DISCIPLÍNĂ2 ~e f. Ramură a unei științe. /<fr. discipline, lat. disciplina
disciplinà v. a supune unei regule uniforme.
disciplină f. 1. regulament destinat a asigura buna ordine într’o adunare, într’un corp constituit: disciplina militară trebue să fie foarte severă; 2. direcțiune: a fi sub disciplina unui bun maestru; 3. consiliu de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordinii: ordinul advocaților are consiliul său de disciplină.
* disciplínă f., pl. e (lat. disciplina). Legile saŭ regulamentele care păstrează ordinea într’un corp constituit, ca biserica, armata, magistratura, școala ș.a.: disciplina e forța armateĭ. Conducere, direcțiune: a fi supt disciplina unuĭ bun profesor. Companiĭ de disciplină, corpurĭ în Algeria unde-s trimeșĭ soldațiĭ nedisciplinațĭ din armata franceză. Consiliŭ de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordiniĭ, ca la avocațĭ.
* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă).
DISCIPLI s. 1. ordine, regulă, rînduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~.) 2. branșă, domeniu, ramură, sector, specialitate. (În ce ~ activezi?) 3. știință. (O nouă ~, cibernetica.) 4. materie, obiect, (înv.) învățătură, matimă. (~ de învățămînt.)
DISCIPLINĂ. Subst. Disciplină, spirit de disciplină (de ordine), ordine; ascultare, conformare, supunere, smerenie, obediență (livr.), subordonare; docilitate. Cumințenie, cuminție (rar), seriozitate, bună purtare. Disciplinare. Pedeapsă disciplinară, sancțiune disciplinară. Măsură disciplinară. Regulament de ordine interioară. Adj. Disciplinat, ordonat, ascultător, obedient (livr.), supus, docil, smerit. Cuminte, cumincior (dim.), serios, așezat, potolit, la locul lui. Disciplinar. Vb. A fi disciplinat, a da dovadă de disciplină, a păstra disciplina, a respecta disciplina, a menține disciplina, a păstra ordinea. A fi ascultător, a da ascultare, a asculta (de cineva), a se conforma, a se supune (unei ordini, unei legi). A se cuminți, a se potoli, a se liniști. A disciplina, a obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină. A lua măsuri disciplinare (împotriva cuiva); a muta (pe cineva) disciplinar. Adv. Pe cale disciplinară, disciplinar. V. comportare, ordine, pedeapsă, stăpînire de sine.

disciplină dex

Intrare: disciplină
disciplină substantiv feminin
  • silabisire: -pli-
Intrare: disciplina
disciplina verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -pli-