dilúție sf [At: TDRG / V: ~iune / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr dilution] 1-2 Diluare (1-2). 3 Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de solvent din ea.

DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată în aceasta. – Din fr. dilution.

DILÚȚIE, diluții, s. f. Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de solvent din acea soluție. – Din fr. dilution.

DILÚȚIE, diluții, s. f. (Chim.) Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de solvent din acea soluție.

dilúție (-ți-e) s. f., art. dilúția (-ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (-ți-i-)

dilúție s. f. (sil. -ți-e), art. dilúția (sil. -ți-a), g.-d. art. dilúției; pl. dilúții, art. dilúțiile (sil. -ți-i-)

DILÚȚIE s.f. Raportul dintre un solvent și cantitatea de soluție în care este diluat. [Gen. -iei, var. diluțiune s.f. / cf. fr. dilution].

DILÚȚIE s. f. raportul dintre un solvent și cantitatea de soluție în care este diluat. (< fr. dilution)

DILÚȚIE ~i f. chim. Raport dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată din această soluție. [Art. diluția; G.-D. diluției; Sil. -ți-e] /<fr. dilution

* diluțiúne f. (lat. dilútio, -ónis. V. abluțiune). Acțiunea de a dilua. Lucru diluat. – Și -úție.

DILÚȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. (CHIM.) Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată din aceasta. 2. (Ind. Extr.) Reducerea conținutului în componenți utili în urma amestecării minereului cu rocă sterilă, în timpul exploatării.