dihor definitie

2 intrări

10 definiții pentru dihor

dihór sm [At: J. CIHAC, I.N., 26/18 / A și: díhor / V: (îvr) díor, (reg) ~ol, ~hul, ~hur, difor, ~e, bi~, jd~, jdíhore / Pl: ~i / E: vsl дихоръ] 1 Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu picioare scurte și blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). 2 (Fig) Om viclean. 3 (Zlg; reg) Hârciog (Cricetus cricetus). 4 (Zlg; reg) Bursuc (Meles meles). 5 (Zlg; îc) ~-de-copac Jder (Martes martes). 6 (Zlg; îc) ~-de-apă Nurcă (Lutreola lutreola). 7 (Pex) Blană de dihor (1).
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.
DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer din ordinul carnivorelor, de mărimea unei pisici; are blană cafenie, capul, botul și picioarele scurte și este un animal păgubitor pentru păsările de curte (Mustela putorius). Vecinele... se dădură jos de pe gardul pe care se cățăraseră, pentru a nu pierde spectacolul agoniei dihorilor. CĂLUGĂRU, O. P. 300. Mai tîrziu va veni ceasul dihorului și-al vulpii, dar deocamdată, prin ogrăzi, afară, s-aud încă glasurile gospodarilor. CAMILAR, TEM. 104. Între țărani se începu o fierbere ca și cînd intră dihorul între găini. REBREANU, R. II 28. Vînătorul zări... căpățîna lungăreață a unui dihor carele, cu ochii răzleți, căta drept la dînsul. ODOBESCU, S. III 184. – Accentuat și: díhor.
dihór/díhor s. m., pl. dihóri/díhori
dihór/díhor s. m., pl. dihóri/díhori
dihór (-ri), s. m. – Mamifer carnivor care se apără răspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius). Sl. *dŭchorĭ „miros urît” (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 23), cf. sb., cr., cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56).
DÍHOR ~i m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung și subțire, cu picioarele scurte și blană de culoare cafenie. /<sl. dyhoru
dihor m. mamifer carnivor ce răspândește un miros urît: se vânează pentru blana sa (galbenă cu vârfuri negre), mai ieftină de cât a jderului. [Slav. DIHORŬ (dela dyhati, a sufla greu)].
díhor (est) și dihór (vest) m. (vsl. tŭhorĭ, din dŭhorĭ, a.î., d. duhnonti, a exala, a duhni [ca lat. putorius, dihor, d. putor, putoare; fr. putois], nsl. dihúr díhor, thor, sîrb. tvor, rut. thir, rus. horĭ. V. duh, dugieș, jder, tigoare). Un fel de jder cu blana maĭ proastă și care ucide cu ferocitate și mănîncă păsările domestice, pe care le prinde noaptea amețindu-le cu putoarea luĭ.

dihor dex

Intrare: dihor
dihor
Intrare: dihor
dihor substantiv masculin