diateză definitie

18 definiții pentru diateză

diatéză1 sf [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~ze / E: fr diathèse1] Categorie gramaticală verbală care arată raportul dintre acțiune și cel care o săvârșește.
diatéză2 sf [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~ze / E: fr diathese2] Predispoziție a organismului la anumite boli.
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse.
DIATÉZĂ1, diateze, s. f. Categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse.
DIATÉZĂ1, diateze, s. f. Categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse.
DIATÉZĂ2, diateze, s. f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. [Pr.: di-a-] – Din fr. diathèse.
DIATÉZĂ, diateze, s. f. (Gram.) Fiecare din formele verbale care indică raportul dintre acțiune și cel care o săvîrșește. Diateză activă. Diateză pasivă. – Pronunțat: di-a-.
diatéză (di-a-) s. f., g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
diatéză (categorie gramaticală, predispoziție pentru anumite boli) s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. diatézei; pl. diatéze
DIATÉZĂ1 s.f. Categorie gramaticală verbală care arată raportul dintre acțiune și cel care o săvârșește. [Cf. lat., gr. diathesis].
DIATÉZĂ2 s.f. Predispoziție a organismului la anumite boli. [< fr. diathèse, cf. gr. diathesis – dispoziție].
DIATÉZĂ1 s. f. categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului. (< fr. diathèse, germ. Diathese)
DIATÉZĂ2 s. f. predispoziție a unei persoane pentru anumite boli. (< fr. diathèse)
DIATÉZĂ1 ~e f. lingv. Categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiune. [Sil. di-a-] /<fr. diathese
DIATÉZĂ2 ~e f. med. Predispoziție a organismului pentru anumite boli. [Sil. di-a-] /<fr. diathese
diateză f. Med. dispozițiune generală a organismului (mai adesea ereditară), care, după ce a rămas latentă, se manifestă prin aptitudinea de a contracta unele boale (tuberculoza, etc.).
* diatéză f., pl. e (vgr. diáthesis. V. teză). Med. Dispozițiune generală a uneĭ persoane de a fi prinsă de cutare orĭ cutare boală: diateză artritică.
DIATÉZĂ s. f. (cf. fr. diathèse, lat., gr. diathesis „dispoziție”, „orientare”, „așezare”, „situare”): categorie gramaticală flexionară, specifică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, proces și obiectul acestuia. În limba română există trei diateze: activă, pasivă și reflexivă.~ actívă: d. caracterizată din punctul de vedere al conținutului prin faptul că subiectul (agentul) realizează sau enunță procesul suferit de obiect, de pacient (altul decât subiectul gramatical), iar din punctul de vedere al expresiei prin morfemul zero, element distinctiv față de celelalte diateze. Astfel: „El merge pe stradă”, „El stă pe bancă”, „El scrie un bilet”. ◊ ~ pasívă: d. caracterizată din punctul de vedere al conținutului prin faptul că subiectul gramatical (pacientul) suferă procesul realizat de obiect, de agent (altul decât subiectul gramatical), iar din punctul de vedere al expresiei prin auxiliarul morfologic a fi, morfem analitic neaglutinat și element distinct față de celelalte diateze, însoțit de participiul variabil al verbului de conjugat. Astfel: „Elevii sunt ajutați de profesori”, „Ea este însoțită de mama sa”. ◊ ~ reflexívă: d. caracterizată din punctul de vedere al conținutului printr-un număr de opt sensuri sau valori, diferite între ele (v. reflexív), iar din punctul de vedere al expresiei prin prezența obligatorie, în structurile verbale, a formelor neaccentuate de dativ și de acuzativ ale pronumelui reflexiv (cu sau fără funcție sintactică), reprezentante ale celor opt valori (sensuri) amintite (sensuri rezultate din îmbinarea pronumelui cu verbele). Astfel: „El își reproșează”, „El se spală” (reflexiv obiectiv); „Ei își spun vorbe bune”, „Ei se înțeleg de minune” (reflexiv reciproc); „El își cumpără o mașină de ras”, „Ea își procură cele necesare traiului” (reflexiv participativ); „Ei își ajută mama”, „Ea își spală cămășile” (reflexiv posesiv); „Coșurile se văd de departe”, „Tunurile se aud de aici” (reflexiv pasiv); „El își amintește de voi”, „El se gândește la tine” (reflexiv dinamic); „El se înroșește de ciudă”, „Ea se îngrașă mereu” (reflexiv eventiv); „Se înnoptează mai devreme”, „Se călătorește convenabil”, „Se cade să facem eforturi”, „Se cuvine să-l ajutăm”, „Se întâmplă să plouă” (reflexiv impersonal). Unii lingviști vorbesc, în acest caz, de o diateză pronominală.~ médie: d. specifică limbii grecești vechi, caracterizată din punctul de vedere al conținutului prin faptul că subiectul participă intens la acțiune. Sensul (valoarea) de reflexiv dinamic din limba română se aseamănă cu d. medie din greaca veche.

diateză dex

Intrare: diateză
diateză substantiv feminin
  • silabisire: di-a-