diafan definitie

14 definiții pentru diafan

diafán, ~ă a [At: AR (1832), 271 ⅟5 / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diaphane] 1 Care lasă lumina să străbată fără să se poată distinge clar contururile și formele. 2 Foarte subțire Si: străveziu, transparent. 3 (Fig) Delicat. 4 (Fig) Ușor. 5 (D. fața și mâinile omului) Fin. 6 (D. fața și mâinile omului) Palid.
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane.
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte puțin dens, foarte subțire, lăsând să străbată lumina, fără a permite distingerea clară a formelor și a contururilor; (despre față și mâinile omului) cu pielea fină, delicată, palidă (lăsând să se străvadă vinișoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care lasă să străbată lumina fără să permită distingerea clară a formelor și a contururilor; p. ext. foarte subțire, foarte fin. Coboară-ți, Iarnă albă, vălul magic... Tu dai naturii palide decoruri Și pui la geamuri diafane storuri. CAZIMIR, L. U. 38. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă. IBRĂILEANU, A. 155. Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. A. 313. 2. (Despre oameni, mai ales despre fața sau despre mîinile lor) Foarte palid, alb, străveziu; fin. Puse iute despre soare cu palma-i diafană o mică perdea trandafirie privirii. HOGAȘ, M. N. 15. Drag îmi e visul cînd, dimineață, O mîndră zînă pășind abia Vine ca floarea și cu dulceață, C-o diafană și blîndă față, Își pleacă fruntea asupra mea. NEGRUZZI, S. II 55. – Pronunțat: di-a-
diafán (di-a-) adj. m., pl. diafáni; f. diafánă, pl. diafáne
diafán adj. m. (sil. di-a-), pl. diafáni; f. sg. diafánă, pl. diafáne
DIAFÁN adj. v. vaporos.
DIAFÁN, -Ă adj. 1. Care lasă să străbată lumina fără a permite să se distingă clar contururile; (p. ext.) fin, subțire. 2. (Despre oameni) Palid, străveziu, alb; fin. [Pron. di-a-. / < fr. diaphane, cf. gr. diaphanes < dia – prin, phanes – transparent].
DIAFÁN1, -Ă adj. 1. foarte puțin dens, lăsând lumina să străbată, fără a permite să se distingă clar formele și contururile; transparent, foarte subțire. 2. (despre oameni) palid, străveziu; fin. (< fr. diaphane)
DIAFAN2(O)- elem. „transparent, diafan”. (< fr. diaphan/o/-, cf. gr. diaphanes)
DIAFÁN ~ă (~i, ~e) 1) (despre materiale sau corpuri) Care lasă să pătrundă prin sine razele de lumină fără a permite să se distingă clar forma obiectelor; translucid. Pânză ~ă. 2) fig. Care este foarte gingaș; transparent; aerian. Piele ~ă. Mâini ~e. [Sil. di-a-] /<fr. diaphane
diafan a. prin care străbate lumina (ca cristalul, apa): mâini diafane BOL. negura diafană EM.
* diafán, -ă adj. (vgr. diaphanés, d. diaphaino, apar, mă arăt. V. fenomen). Transparent, străveziŭ.
DIAFAN adj. fin, străveziu, subțire, transparent, vaporos, (înv.) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (fig.) aerian, eterat, eteric, spumos. (Un material ~.)

diafan dex

Intrare: diafan
diafan adjectiv
  • silabisire: di-a-