DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la un obiect care este umflat sau la o ființă ori o parte a corpului ei care este inflamată) A face să nu mai fie umflat, a face să-și recapete volumul normal. Am dezumflat un cauciuc. ◊ Refl. Abdomenul s-a dezumflat. ▭ Vita se dezumflă și scapă. ȘEZ. III 203. (Expr.) A i se dezumfla buzunarele = a rămîne fără bani, cu buzunarele goale. Peste oceane, spumegă fiarele, Vînzătorii de inimi, negustorii de viață! Li se dezumflă treptat buzunarele. DEȘLIU, G. 57. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare provocată de entuziasm, mînie etc.; (despre anumite manifestări sufletești ale omului) a se potoli, a scădea. Entuziasmul i se dezumflă pe loc. GALAN, Z. R. 145. Cînd întîlnea o cît de slabă rezistență... Dumitrescu se dezumfla, își bătea cizma cu cravașa, își mușca mustața și schimba vorba. PAS, Z. III 25. Nea Ghiță a vrut să mă omoare, dar pe urmă s-a dezumflat. SADOVEANU, M. C. 79. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Mînecuță s-a dezumflat de veninul mîniei și a izbucnit și el în rîs. SADOVEANU, P. M. 27.