dezacord definitie

16 definiții pentru dezacord

dezacórd sn [At: NEGULICI / S și: (înv) desa~ / Pl: ~uri / E: fr désaccord] 1 Lipsă de înțelegere între oameni Si: discordie, dispută, neînțelegere. 2 Dezaprobare. 3 Lipsă a acordajului unui instrument muzical Si: dezacordaj, dezacordare (1), dezacordat1 (1). 4 Lipsă de armonie în cadrul unei serii de sunete muzicale. 5-6 (Îljv) În ~ (Care este) fără armonie. 7 Lipsă de potrivire Si: discordanță, neconcordanță. 8 (Pex) Contradicție. 9 (Grm) Lipsă de acord în cadrul flexiunii nominale și verbale sau între subiect și predicat Si: (rar) dezacordare (4). 10 (Fiz) Dezacordare (3). modificată
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.
DEZACÓRD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între opinii, sentimente, fenomene). V. discordanță. Am găsit în domnia-ta un om în desăvîrșit dezacord cu ceea ce îl înconjură. SADOVEANU, Z. C. 73.
!dezacórd (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacórduri
dezacórd s. n. (sil. mf. dez-), pl. dezacórduri
DEZACÓRD s. 1. v. nepotrivire. 2. v. neînțelegere.
Dezacord ≠ acord
DEZACÓRD s.n. 1. (Muz.) Lipsă de acord. 2. Neînțelegere. [Cf. fr. désaccord].
DEZACÓRD s. n. lipsă de acord, de armonie; neînțelegere, diferend, disensiune. ◊ (gram.) lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. désaccord)
DEZACÓRD ~uri n. 1) Lipsă de acord (între puncte de vedere, concepții etc.); disensiune; diferend. 2) muz. Lipsă de armonie între sunete. /<fr. désaccord
dezacord n. lipsă de acord, neunire.
* 1) dezacórd n., pl. urĭ (fr. désaccord). Lipsă de acord, discordanță. Fig. Discordie, neunire.
DEZACORD s. 1. discordanță, discrepanță, disonanță, distonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)
DEZACORD. Subst. Dezacord, discordanță, neînțelegere, nepotrivire, distonanță, notă falsă, stridență. Discordie, dezbinare, divergență; contradicție, opoziție, incompatibilitate, antagonism; conflict, diferend, vrajbă, vrăjmășie, învrăjbire, zîzanie, dihonie (reg.), animozitate, ceartă, disensiune. Controversă, contrazicere, dispută. Nemulțumire, indignare; dezaprobare, dezavuare (livr.), repudiere, protest. Negare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire. Opoziție, opunere, obiecție, critică, împotrivire, respingere, frondă (fig.), disidență, ostilitate; încontrare (pop.), ciocnire (fig.), înfruntare. Cîrteală (pop.), murmur, plîngere, reclamație. Nonconformism. Oponent, opozant, neconformist, nonconformist. Iconoclast; disident. Mărul discordiei. Adj. Discordant, distonant, nepotrivit, divergent; strident, fals; contrar, contradictoriu, antagonic, antagonist, opus, potrivnic, antitetic. Cîrcotaș (pop. și fam.), certăreț, cîrtitor (pop.); dezbinâtor (rar), învrăjbitor. Condamnabil, reprobabil, blamabil (livr.), criticabil. Nemulțumit, intolerant, neîngăduitor, dezaprobator. Vb. A fi în dezacord, a fi în discordanță, a distona, a nu se potrivi. A fi împotriva, a contrazice, a spune nu, a se încontra (pop.), a fi (a se lua) (în) contra cu cineva, a se împotrivi, a se opune, a fi în conflict. A obiecta, a ridica obiecții, a respinge, a dezaproba, a dezavua (livr.), a repudia, a renega, a refuza; a tăgădui, a abjura, a nega. A critica, a combate, a protesta, a ridica vocea (glasul) împotriva cuiva. A condamna, a reproba, a blama, a anatemiza (rar), a afurisi (bis.), a huli (pop.). A fi nemulțumit, a cîrti (pop.), a murmura. A nu tolera, a nu îngădui, a nu permite. A opune, a dezbina, a învrăjbi, a băga zîzanie. Adv. În dezacord, în discordanță. Împotrivă, în contra; contrar. Fără armonie, fără înțelegere. Ca pisica și cîinele, ca șoarecele cu pisica. V. ceartă, deosebire, împotrivire, negare, opoziție, răzvrătire.
DEZACÓRD s. n. (cf. fr. désaccord): nepotrivire între predicat și subiect din punctul de vedere al persoanei și al numărului; lipsă de acord între predicat și subiect, ca în exemplele – Ei zice și face; Perele este zemoase. D. este caracteristic vorbirii populare și regionale și trebuie evitat.

dezacord dex

Intrare: dezacord
dezacord substantiv neutru
  • silabisire: dez-