deviá vti [At: TIMPUL 1856, nr. 1, 1 / P: ~i-a / Pzi: ~iéz / E: fr dévier] 1-2 (A face să-și schimbe sau) a-și schimba direcția Si: a (se) abate, (rar) a (se) deviaționa (1-2). 3-4 (Fig) A (se) îndepărta de la subiectul în discuție, de la o concepție Si: (rar) a (se) deviaționa (3-4). 5-6 (Pex; fig) A (se) abate de la o conduită corectă Si: (rar) a (se) deviaționa (5-6).

deviére sf [At: PONTBRIANT, D. / P: ~i-e~ / V: (înv) ~iáre / Pl: ~ri / E: devia] 1-3 Deviație (1, 2, 3). 4 Îndepărtare de la linia politică a unui partid Si: (rar) deviaționism (1).

DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare.

DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia.

DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare.

DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia.

DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A schimba direcția; a se îndepărta (de la subiect), a se abate (de la direcția apucată, de la calea firească, de la calea cea bună); p. ext. a începe să facă lucruri necorecte, a călca strîmb. A devia de la principiile morale.▭ Stai, domnule, că iar deviem. CAMIL PETRESCU, U. N. 333. ◊ Tranz. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte... am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79. ♦ (Despre membrii unui partid comunist sau muncitoresc) A se abate de la linia politică justă marxist-leninistă a partidului. – Pronunțat: -vi-a.

DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. 1. Abaterea acului busolei de la linia meridianului magnetic. 2. Fig. Abatere din calea apucată sau de la linia justă. Pe acest parcurs întortocheat se pot întîmpla devieri. CAMIL PETRESCU, T. III 487. ♦ Abaterea unui membru al unui partid comunist sau muncitoresc de la linia justă marxist-leninistă a partidului și ajungerea lui pe o linie dușmănoasă clasei muncitoare. Deviere de dreapta. Deviere de stingă. ▭ Vigilența revoluționară cere intransigență cu adevărat bolșevică față de orice devieri de la internaționalismul proletar. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV: 422. – Pronunțat: -vi-e-.

deviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviáză, 1 pl. deviém (-vi-em); conj. prez. 3 să deviéze; ger. deviínd (-vi-ind)

deviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. deviérii; pl. deviéri

deviá vb. (sil. -vi-a), ind. prez. 1 sg. deviéz, 3 sg. și pl. deviáză, 1 pl. deviém (sil. -vi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. deviéze; ger. deviínd (sil. -vi-ind)

deviére s. f. (sil. -vi-e-), g.-d. art. deviérii; pl. deviéri

DEVIÁ vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. v. abate.

DEVIÉRE s. 1. abatere, deviație, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. v. deflexiune. 3. v. abatere.

DEVIÁ vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție. 2. (Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron. -vi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dévier, it., lat. deviare].

DEVIÉRE s.f. Acțiunea de a devia; deviație. [< devia].

DEVIÁ vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr. dévier, lat. deviare)

A DEVIÁ ~éz intranz. 1) A se abate de la direcția dată (sub influența vântului sau a curenților). Mingea a~at. 2) A se abate de la calea bună (comițând fapte reprobabile). 3) fig. A se îndepărta de la subiectul discuției. [Sil. -vi-a] /<fr. dévier, lat. deviare

DEVIÉRE ~i f. 1) v. A DEVIA. 2) Abatere a unei persoane sau a unui grup de persoane din cadrul unui partid de la vederile politice general adoptate. ~ de dreapta. ~ de stânga. 3) Abatere a unui curs de apă în vederea executării unor lucrări în albia acestuia. [Art. devierea; G.-D. devierii; Sil. -vi-e-] /v. a devia

devià v. 1. a se abate din drum, dela direcțiunea primitivă; 2. fig. a se depărta din calea cea bună, dela bunele principii.

* deviațiúne f. (lat. deviátio, -ónis). Acțiunea de a devia: deviațiunea luminiĭ. Schimbare în direcțiunea naturală: deviațiunea coloaneĭ vertebrale. Fig. Schimbare în purtare: deviațiune în principiĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre saŭ -ére.

* deviéz v. intr. (lat. deviare, d. via, cale). Mă abat din drum. Fig. Mă abat din linia buneĭ purtărĭ: nu devia! V. tr. Fac să schimbe direcțiunea: a devia corabia.

DEVIA vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. a se abate, a se depărta, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (A ~ de la subiect.)

DEVIERE s. 1. abatere, deviație, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. (FIZ.) deflexiune, deviație. (~ unui fascicul de particule.) 3. abatere, anomalie. (S-a produs o ~ inexplicabilă.)