DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la țări, regiuni, localități, construcții) A distruge, a ruina, a nimici, a pustii. (Prin exagerare) Și-a făcut un «Alpenstock» ( = baston) din creanga jupoiată a primului copac întîlnit, apoi, nemulțumită, a devastat mai departe un alt copac. IBRĂILEANU, A. 71. ◊ Fig. [Țăranii] nu vor întrebuința forme sintactice ca acelea care devastează proza noastră, aliniate cuvînt cu cuvînt după galicisme. SADOVEANU, E. 34. 2. A jefui, a prăda.