devansa vt [At: HELIADE, O. I, 114 / V: (îvr) ~nțá / Pzi: ~séz / E: fr devancer] 1 A întrece pe cineva Si: a depăși. 2 (C.i. evenimente, acțiuni) A face să se desfășoare mai devreme decât era firesc sau stabilit Si: a grăbi.

DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.

DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. 1. A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăși. 2. A săvârși sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut; a grăbi (o acțiune, un fapt). – Din fr. devancer.

DEVANSÁ, devansez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) 1. A o lua cuiva înainte, a întrece pe cineva; a depăși. Umilit, copilul plecă acasă, dar, cînd ajunse, vestea insultei îl devansă și poarta nu i se deschise. I. IONESCU, M. 248. 2. (Rar) A săvîrși ceva sau a face să se petreacă ceva mai devreme decît era normal sau decît fusese prevăzut; a grăbi. Cereșile încep a se culege de la 20 mai înainte. În anul acesta au devansat cu zece zile ieșirea lor. I. IONESCU, M. 61.

devansá (a ~) vb., ind. prez. 3 devanseáză

devansá vb., ind. prez. 1 sg. devanséz, 3 sg. și pl. devanseáză

DEVANSÁ vb. 1. v. depăși. 2. v. grăbi.

DEVANSÁ vb. I. tr. 1. A întrece, a depăși. 2. (Rar) A grăbi (desfășurarea, săvârșirea unui fapt etc.). [< fr. devancer].

DEVANSÁ vb. tr. 1. a întrece, a depăși. 2. a grăbi desfășurarea, săvârșirea unui fapt etc. (< fr. dévancer)

A DEVANSÁ ~éz tranz. 1) A lăsa în urmă; a întrece; a depăși. 2) A face să se devanseze. /<fr. devancer

A SE DEVANSÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A se produce înainte de timpul prevăzut sau cel normal. /<fr. devancer

DEVANSA vb. 1. a depăși, a întrece. (L-a ~ în mers.) 2. a grăbi. (A ~ muncile agricole.)