detracá vr [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 356 / Pzi: ~achéz / E: fr detraque] (Liv) 1 (D. mașini) A se defecta. 2 A se dezechilibra mintal Si: (pop) a se sminti, a se țicni. 3 (Pex) A decădea din punct de vedere moral.

DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.

DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.

DETRACÁ vb. I. Refl. (Întrebuințat numai la participiu și la timpurile formate cu participiul; despre oameni sau despre minte) A se sminti, a se țicni; (rar, despre mecanisme sau despre mașini) a se defecta, a se strica. Ceasul minții mele s-a detracat, merge anapoda. CAMIL PETRESCU, T. I 356.

!detracá (a se ~) (a decădea) (livr.) (de-tra-) vb. refl., ind. perf. c. 3 sg. s-a detracát (folosit numai la timpuri compuse)

detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză

DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.

DETRACÁ vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (Rar; despre mașini) A se defecta. [< fr. détraquer].

DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. (< fr. détraquer)

A SE DETRACÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se țicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcționeze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer

detraca vb. v. DEFECTA. DERANJA. DEREGLA. DEZECHILIBRA. STRICA. TULBURA. ZDRUNCINA.