DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat; a desfunda. Destupă sticla și turnă o licoare groasă. SADOVEANU, P. M. 186. Au zărit ploștele... și s-au mirat foarte de dîn- sele... Pe urmă au destupat pe cea cu vin și plecînd-o într-o parte, au văzut că curge din ea ceva de coloare cam gălbinie. SBIERA, P. 69. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii și-i zic ritos:... mai destupă o putină pentru hatîrul meu. ALECSANDRI, T. I 159. 2. A da la o parte (învelitoarea care acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură); a descoperi, a dezveli. Eu la maica m-oi ruga, Fereasta mi-a destupa, Tot la tini m-oi uita. ȘEZ. VII 84. 3. (Rar, cu privire la pămînt, pădure) A desțeleni, a defrișa. La împroprietărire [în 1864] s-au schimbat clăcașii din locurile lor cele bune și destupate de pădure și li s-au dat altele rele și coperite cu pădure. I. IONESCU, M. 510.