DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. Eu s-ar fi cuvenit să am alt destin. SADOVEANU, P. M. 186. Are el dreptul să-i zdrobească viața, legînd-o de destinul lui atît de puțin asigurat? REBREANU, R. I 248. Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă. ALEXANDRESCU, P. 166. ◊ (Poetic) Sute de oameni, sute de destine, fierb ca într-un imens cazan înăuntrul acestor munți vulcanici. BOGZA, C. O. 184. 2. (În concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; fatalitate. Să lupți cu moartea și cu destinul e să aștepți, cum am așteptat eu, șase ani. CAMIL PETRESCU, T. I 113.