DESPUIÁ, despói, vb. I. Tranz. (Și în forma despoia, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. (Uneori determinat prin «la piele» sau «pînă la piele») A dezbrăca, a lăsa în pielea goală. Gaițele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gîdilă, o ciup, o înveșmîntează cu cămașa scoasă din lacră. STANCU, D. 179. ◊ Refl. Ca și cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoia de tot puținul ce avea pe dinsa. M. I. CARAGIALE, C. 138. ♦ Fig. (Cu privire la arbori sau la locuri cu vegetație) A desfrunzi; a lăsa fără verdeață. Suflă, doamne – un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ Refl. De verziș se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau, Frunzele-și îngălbineau. ALECSANDRI, P. I 107. 2. A-i lua cuiva tot ce are, a lăsa pe cineva fără nimic; a prăda, a jefui. Iau din gura omului cea din urmă bucățică de pîne, îl despoaie de cea de pe urmă haină. GHEREA, ST. CR. II 114. El schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit. SLAVICI, O. II 384. Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Refl. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea, ca să te răsplătească pentru niscai trebi gata-mplinite. GALAN, Z. R. 39. ◊ (Cu privire la obiectul jefuit) Ia – că-mi sari cu vorba că eu fur din gard! Vreai să-ți fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? Ea-ți despoaie gardul. COȘBUC, P. I 252. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumii, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72. 3. (Cu privire la ființe sau la părți ale corpului; uneori determinat prin «de piele») A jupui. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. NEGRUZZI, S. II 24. Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci să te moi, De piele să te despoi! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ (Rar, determinat prin «de coajă») A curăța de coajă; a coji. (Atestat în forma despoia) Părinte Vavila, întrebă Grigoriță... despoind foarte metodic de coajă un măr domnesc, aveți capre multe în mînăstire? HOGAȘ, DR. 268. 4. A scoate dintr-o scriere, dintr-un registru, dintr-un dosar etc. tot ce prezintă interes pentru lămurirea unei chestiuni. (Refl. pas.) Pentru această ediție critică s-au despuiat toate manuscrisele. ◊ A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. – Variantă: despoiá vb. I.